Tu citiorule sa nu crezi ca in spatele calculatorului se afla un om in continua depresie si melancolie. Stii..eu fug de mine prin scris. Atunci cand obosesc sa fiu optimista si vesela...sa fiu puternica si gata de razboi..eu scriu...ca o fac bine sau rau...asta nu o poti spune decat tu...A mai trecut un an. Nu poti sa iti inchipui cat de repede am ajuns la concluzia ca cel mai greu e cand realizezi ca e prea tarziu sa mai fii copil si inca mult mai devreme sa fii femeie.Ma pregatesc pe mine pentru un drum lung.
Zilele mele bune sunt legate de micile mele bucurii...si contrar a ce se poate crede, mica mea bucurie nu e legata de vinovatia meditatie, ci de faptul ca nepotul meu ma crede mai "misto decat Ben 10" si "mai desteapta decat Dexter". Cat de profund e asta?pai nu e. E doar bucuria de a fi prietena cea mai buna a unui pici de 7 ani.Si ma bucur ca pot sa ii fur din cand in cand din energie si puritate.
De iubit? Hmmm... Nu stiu ce ar spune fostele mele iubiri despre modul meu ciudat de a fi "acea fata". Dar iubirea imi banuie sufletul in fiecare ticait al ceasului.Si ceasul ma intristeaza cum te intristeaza si pe tine uneori. Nu ma pot hotari daca e un lucru bun sau rau sa traiesc in pielea mea. Daca momentele in care vreau cu disperare sa scap din capul meu sunt sanatoase sau nu, dar ele vin si trec, si de multe ori ma lasa cu mai putin eu. Exact ca fiecare dragoste.EU? eu sunt om. Un om pe care il vezi in autobuz sau pe strada. Un om pe care il iubesti si il uiti...Pe care te superi, dar de care nu te poti lipsi. Eu am oameni care ma considera "o asigurare" de viata, si oameni care ma lovesc cand sunt la pamant.Un om care iti da voie sa il iubesti sa il uiti, care te iubeste si te lasa in cutia cu ganduri....Un om care are inca multe spus si prea putine litere sa o faca...
