Inca o iarna apusa...

Am pierdut inca o iarna inainte ca ea sa ajunga aici propriu zis. Craciunul l-am dat pe niste americanisme introduse sistematic in fundul celor mofturosi. Dar nu scriu pentru am scoate la iveala cele mai mari frustrari legate de supercialitate. Scriu pentru ca mi-e dor. Mi-e dor de scris, si de cititorul strain din spatele monitorului.
Mi-e dor de niste lauri ingrati... Mi-e dor de dragoste asa cum o stiam. Simpla si fara prea multe explicatii de dat. Craciunul acesta are ceva inedit.... Nu il mai simt. Nu il mai cred. Nu l-am asteptat deloc. Sunt mai singura decat in oricare zi obisnuita.Cu toate astea el sta sa vine... El fiind Craciunul. Pe acel El am obosit sa il mai astept... Am obosit sa il mai cred.
 Ma sperie oamenii care sunt sfarsesc prin a fi exact persoanele pe care le dispretuiau. Ma sperie sa nu sfarsesc la fel. Si poate, agatandu-ma de acest poate va fi un an in care zambestul meu sa fie si altfel decat acru cand vad ca "fratii" si "surorile" mele tot pleaca. Tovarasii mei de arme se duc si isi vand munitia pe 30 de arginti.Si poate nepasarea de acum va fi reala. Pentru ca am obosit sa fiu ultima care sa creada ca oamenii sunt mereu mai buni... Ca oamenii avanseaza. Ca oamenii chiar se schimba numai spre bine... As vrea anul care vine sa nu ii mai iubesc exact asa cum sunt..Sa incetez sa ii mai iert intodeauna... Vreau sa le cer mai multe... Sa le cer si lor sa creada in ceva mai mult decat puterea unor hartii supraapreciate. Cu toate astea... Ei tot vor pleca si vor ramane atat de putin incat o sa fie inutil sa ii numar.
 Am uitat cu totii sa simtim...am  fost...suntem... atat de preocupati sa ne jucam bine rolul de oameni impliniti, cool, tristi, fara bani...incat ne-am pierdut intr-un  morman de costume ciudate. Decorul nu se schimba niciodata. In viata noastra se schimba doar personajele.
Am hotarat ca unuele personaje din viata mea e bine ca s-au dus dracu' cu anul trecut...desi ne-am promis eternitate de mii de ori...E bine ca au ramas oameni care nu mi-au promis nimic, si vad ca mai apar din cand in cand si oameni care nu se plang si nu se victimizeaza...
Pregatesc un "Wish List"...cand o sa fie gata il postez...

Pentru tine....

Nu ma intreba de ce am asteptat... nu stiam ce sa iti spun pentru ca uneori pare ca citesti in mine ...sau in copilul din mine... A mai trecut un an peste tine... Si pe mine ma intristeaza...Iarta-ma ca sunt egoista, dar tu...mai ales tu...trebuia sa ramai mereu ultima speranta a oamenilor...ultimul zambet ramas curat, ultimul suspin neintinat de teatralitate...Rasul tau trebuia sa fie mereu sincer si nedisimulat...Si ma intreb...acum dupa ce a mai trecut un si peste tine... cum privesti chipurile astea de lut...?Cum ii iubesti sau cum ii compatimesti...?Cu veselie?cu miros de scortisoara?Sau cu tristestea asta nemarginita cu care ii iubesc si urasc eu?

 Copile...stii...daca as putea sa raman tu o viata...m-as lepada de tot ce am trait...si m-as spala de toata fericirea murdara, de toate sperantele astea implacabile... Lav... daca ai putea sa ramai tu o viata... ai fi ultima Pandora, care ascunde naiv dezastrele intr-o cutie de pantofi, desfacuta la intamplare candva...

Mai mult decat pe oricine, pe tine te-as fi ascuns de chipurile de lup... de rautatea lor gratuita si bunatatea lor atat de dramuita...Pe tine te-as fi pastrat ca pe zambetul meu ascuns...ca pe vara mea trecuta.... Dar uite... ai ajuns in alta gara...si mi-e teama pentru tine... pentru ultimul copil din lume....

Imi lipsesti...
      Alice

Trecutul...

 Trecutul are acealsi efect ca si boomerang-ul. Se intoarce si te izbeste daca nu inveti sa il prinzi in mana.  Trecutul te poate transfora in mai putin de 10 minute intr-o marioneta a carui papusar nu il alegi tu niciodata. Trecutul m-a sarutat pe gura si a plecat. Pentru cat timp? habar nu am.
 Am senzatia ca viata mea e inregistrata pe o caseta veche...ca acelea pe c are le aveam cu A.S.I.A sau 3SE. Tot ce mi s-a intamplat e pe o banda fragila cu care  faceam perdele la casa de papusi. Nu inteleg insa, criteriul dupa care caseta se intoarce. De ce o i-a de la capat de foarte multe ori?!
 Spun oamenii care fac filosofie de duzina cand se plictisesc, ca in trecut gasim raspunsul la probleme actuale. Nu poate decat sa mi se manjeasca fata cu un zambet acru.Oamenii cer sa uite, se roaga la o divinitate atat de absenta sa le dea o uitare vindecatoare... asteptand-o ca un leac la niste bube sufletesti. Dar daca uiti, nu esti prins in propria greseala la nesfarsit?
Intodeauna fosta iubita(pe care ai iubit-o) o sa fie mai frumoasa decat actuala (pe care o iubesti intoadeauna mai putin decat fosta). Am spus intodeauna? Nu stiu daca intodeauna. Nu stiu decat ca ramai mai sarac dupa fiecare om. Uite...imi este dor de tine. Uneori atat de tare incat tot ce mi se intampla mi se pare o poveste fara rost. Pentru ca in romanul vietii mele, tu esti semnul de carte. Tu ai delimitat altfel timpul meu, inainte de tine a fost un  trecut, dar dupa tine traiesc acelasi prezent care ma prinde la nesfarsit.
 E drept ca oamenii fug mereu pentru siguranta lor. Si ca oamenii pot ingropa oameni, dar niciodata amintiri.
Mi-e pofta de buzele tale ca de o ceasca de cafea intr-o dimineata de vara....

Mijloc de septembrie...

   Cumva e toamna iar... o coincidenta fatala. Cumva in fiecare toamna suspinam dupa vara, care e foarte posibil sa nu fi adus nimic bun.
Cumva... vara trecuta va fi mereu mai buna decat toamna actuala.
E... cumva toamna si pe "Suflet de sticla"... Pentru ca scriu de aproape un an aici, si cumva nu simt ca as fi progresat sentimental in nici un fel. Cumva e la fel de toamna si acum...cum era si toamna trecuta...
Toate trec...asa se spune...dar nimic nu trece fara sa lase urme...
As vrea macar 5 minute sa aduc o farama din vara trecuta in fiecare toamna actuala. Cred ca asta ar fi cel mai frumos cadou pentru tine. Cumva sa aduc un zambet trecut in fiecare tristete prezenta. Tristetea e mereu mai persistenta si mai intensa decat o amintire frumoasa.
Cumva nostalgia e mereu alaturata toamnei. E toamna in suflet...e toamna in scris...e toamna intre noi...

Hai sa mergem la mare...

Ultima lacrima.

Nu poti plange la nesfarsit.Pentru ca la sfarsit, toti oamenii pe care i-ai iubit, toate lucrurile la care visai…toate raman fade…umbre fade…. 

Suntem construiti genetic sa “trecem” peste. Pentru ca vin alti oameni pe care ii iubesti..Alte lucruri la care visezi…fara sa realizezi, pentru ca viata te fugareste sa fii un asa zis luptator :sa fii crescut de parintii tai care par a fi central universului tau, sa devii independent apoi, sa iti iei o slujba fie ca iti place sau nu, sa castigi banii care sa iti intretina independenta, sa iubesti in fuga si sa uiti, sa gasesti persona care sa iti para cea mai importanta si sa uiti pe parcurs aceasta alegere, sa te obisnuiesti cu ea/el, sa faceti copii care par a fi acum central universului tau, sa iti lasi parintii in spate, sa te saturi de slujba pe care ti-ai dorito cel mai mult, sa iti cresti copiii care vor apoi sa fie independenti…Si apoi sa imbatranesti si sa realizezi cate s-au schimbat de cand parintii tai erau singura lume pe care o stiai.

 

Intre toata aceasta fuga, simti. Si apoi iti schimbi sentimentele odata cu prioritatile…Pentru a supravietui.

Dar la dracu’…cand avem timp sa realizam toate astea… Cand realizezi ca tot ce ai simtit a fost ucis subit de tot ce simti acum?Cand?Fiind fiinte ale prezentului, te mai intreb odata…cand?

Cand am sa te uit eu?Cand or sa vina celelate vorbe, celelate ceruri si nopti…Cand ai sa ma uiti?

Atat pot scrie acum…atat pot gandi acum…Astept cu nerabdare ca timpul sa isi faca treaba…si acum-ul acesta va devina o umbra fada a unor dorinte atat de prezente….

Trouble.

Adevarul e ca pana la urma...problemele tale...frustarile tale...sunt doare ale tale...Nu poti sa invinuiesti un om ca nu le poate duce in spate...la are si pe ale lui...care atarna si asa mult prea mult...Azi am realizat ca in fata acestul mare perete care sta sa se darame..eu sunt doar o crapatura...mica...Dar nicioadata... oricat de mult ghips, sau var ai pune...acea crapatura nu se va repara in totalitate...in interior...ramai doar o crapatura intr-o ruina.

Clarrice e genul de fata care isi umple gura spunand ca e o scorpie. Ca poate sa treaca peste orice situatie. Si a repetat asta atat de des incat acest motto chiar a impinso spre reusita.Pretul pe care il plateste... singuratatea, o cam face sa creada ca uneori nu se merita.

Clarrice are genul de probleme stupide, pe care le complica in sinea ei atat de mult, pana cand ajung cu adevarat sa fie complicate. Iubeste oamenii, in general...in majoritatea timpului, caci uneori ajunge sa ii urasca atat de mult incat e dezgustata de pielea ei atat de...umana...

Clarrice e un pic psiholog, un pic baiat, un pic fata...bine...mai mult de un pic fata, un pic de filosoafa...un pic de realista si un pic de visatoare. Si asta o face om. Si o face Clarrice.

Clarrice sunt eu...si tu... fie ca esti fata, fie ca esti baiat. Cu totii avem probleme in care inotam, cu toti iubim si ne uram cateodata pentru lucrul asta marunt. Si traim.Ne agatam de viata noastra problematica, si de cea mai slaba speranta. Ne agatam de oameni, care in final ne dezamagesc. Si tu, si eu, si el , si ea, au dezamagit odata pe cineva.Am mintit sa ne salvam pielea...Pentru ca in final, noi contam cel mai mult, oricat de mult ne-ar place sa credem ca nu e asa. Si pentru noi timpul nu exista. Pentru ca noi..eu...tu...el..ea..suntem eterni inca de cand am vazut lumina pentru prima data...Pentru ca, pentru noi nu exista viata dupa ce noi vom inchide ochii in fata luminii pentru ultima data. Pentru ca daca intradevar exista un Dumnezeu care nu face greseli, noi nu putem fi altfel decat perfecti si eterni.

Fiecare avem o ruina in noi..si fiecare minciuna...fiecare suspin, fiecare dezamagire plecata ramane vesnic o crapatura intr-un perete nesfasit..care saruta cerul cu atata indiferenta incat uneori te cutremuri... Un zid care se ridica mai sus de nemurirea noastra provizorie. De acest zid...acesta daramatura plina de viata...trebuie sa ai grija, paradoxal, ca de un copil muribund.E singura marturie a existentei tale, a faptului ca traiesti inca, a faptului ca inca reusesti,  ca in ciuda a tot ce ti se intampla, esti om. Fiecare isi cauta propriile materiale de constructie, sa poata repara ceva... Dar in final, nu uita . ca printre crapaturi...patrunde lumina.

Din Jurnalele Clarricei...-=EXIL=-

Noi oamenii ne agatam intodeauna de cel mai subtire fir, desi ne stau la indemana adevarate funii...Noi oamenii iubim, mintim, ne lasam iubiti si mintiti si apoi ne complacem in suferinta...Si uitam.

-Te-ai trezit deja?E mai putin de 6.
Taci!stii ca m-am trezit de mai bine de jumatate de ora si de atunci ma chinui printre gene si asternuturi sa iti pandesc sufletul.
Stii...As fi vrut atunci sa fi tras perdelele.Si sa fi inchis usile. Sa ramanem in casa doar tu, eu, mirosul de cafea si semi-intunericul.Sa fi aruncat cateva ore in trecut si in viitor...sa fi ramas cu prezentul.

Imi place camasa ta pe mine.Miroase a clipe...si a toamna...E gol in minte cand nu esti...Si merg pe pilot automat...Ce dracu'...eu nu eram siropoasa..si nici alintata...Dar azi strag puminii...si scrasnesc maselele pana ma doare capul si sufletul...Pana ma "dori"tu.. Si ochii tai ma dor atat de mult, incat aproape simt gustul sangelui meu amestecat cu saliva ta alunecand spre suflet sa il vindece.

Cand toate pleaca...Imi adun gandurile pe langa mine...si imi scutur buzunarele de amintiri... Stii..e cumplit ca ma trezesc iar dezradacinata din umarul tau...in fata unui orizont care duce dicolo de lumina...Pe drumurile astea maritate cu labirintul...ma indrept incet dar sigur spre un altfel de intuneric..

-De azi...nimic nu o sa mai fie simplu...
-Femeile au darul de a complica totul..

Am nevoie de un strain care sa acopere golul pe care in lasi tu...sa macar sa ma faca sa il uit...

Eu.

Am mai gonit un an. Unul mai lung decat ceilalti. Unul mai incarcat de amintiri. De infrangeri in lupta cu mine. Si totusi stii...am catigat si multe lucruri de care nu ma pot dezice.
Tu citiorule sa nu crezi ca in  spatele calculatorului se afla un om in continua depresie si melancolie. Stii..eu fug de mine prin scris. Atunci cand obosesc sa fiu optimista si vesela...sa fiu puternica si gata de razboi..eu scriu...ca o fac bine sau rau...asta nu o poti spune decat tu...

A mai trecut un an. Nu poti sa iti inchipui cat de repede am ajuns la concluzia ca cel mai greu e cand realizezi ca e prea tarziu sa mai fii copil si inca mult mai devreme sa fii femeie.Ma pregatesc pe mine pentru un drum lung.
Zilele mele bune sunt legate de micile mele bucurii...si contrar a ce se poate crede, mica mea bucurie nu e legata de vinovatia meditatie, ci de faptul ca nepotul meu ma crede mai "misto decat Ben 10" si "mai desteapta decat Dexter". Cat de profund e asta?pai nu e. E doar bucuria de a fi prietena cea mai buna a unui pici de 7 ani.Si ma bucur ca pot sa ii fur din cand in cand din energie si puritate.

De iubit? Hmmm... Nu stiu ce ar spune fostele mele iubiri despre modul meu ciudat de a fi "acea fata". Dar iubirea imi banuie sufletul in fiecare ticait al ceasului.Si ceasul ma intristeaza cum te intristeaza si pe tine uneori. Nu ma pot hotari daca e un lucru bun sau rau sa traiesc in pielea mea. Daca momentele in care vreau cu disperare sa scap din capul meu sunt sanatoase sau nu, dar ele vin si trec, si de multe ori ma lasa cu mai putin eu. Exact ca fiecare dragoste.


EU? eu sunt om. Un om pe care il vezi in autobuz sau pe strada. Un om pe care il iubesti si il uiti...Pe care te superi, dar de care nu te poti lipsi. Eu am oameni care ma considera "o asigurare" de viata, si oameni care ma lovesc cand sunt la pamant.Un om care iti da voie sa il iubesti sa il uiti, care te iubeste si te lasa in cutia cu ganduri....Un om care are inca multe spus si prea putine litere sa o faca...

Femeie

   Femeie esti frumoasa ca o o dupa-amiaza de mai…cu flori in par si soare in suflet…  Tu esti singura femeie-copil pe care o cunosc. Tu esti singura care reuseste sa adune ce e mai bun din amandoua.

    Femeie, nu lasa sa iti fure zambetul increzator. E cel mai frumos lucru pe care l-a pus Dumnezeu in tine.Femeie, nu uita sa plangi, caci asta este cel mai  uman lucru pe care ingerii ti l-au dat.

   Femeie, nu uita ca viata te poate trai, si viata e o clipa.Invata sa domini trecutul, ca viitorul sa nu ia pe sus.Femeie, nu iti face griji cum iti arata chipul, si multumeste-te sa stii ca ai un suflet frumos.

    

Femeie…Nu  conteaza cat de importanta esti pentru cineva, ci pentru cine esti cu adevarat valoroasa. Visul tau e o calatorie ,  nu stiu cand va incepe, nu pot sa promit ca se va incheia frumos, stiu doar ca multi oameni frumosi ca tine vor calatori alaturi.

   Femeie... Iulia…a trecut cam un an jumate’ de cand ne stim si nu imi aduc aminte cum era viata fara tine. Fara artificii…fara lumini, si fara farduri…pentru ca la sfarsitul zilei, ramanem tot noi…Tot in pijamale urate…tot plangand la un film, tot singure de multe ori… Si nu imi amintesc cand  te cautam, sau daca ma cautai…
Dar trebuie sa iti multumesc ca pana la urma, te-ai lasat gasita…

   Femeie, vreau la anu’…prin timpul asta…sa asteptam impreuna alta toamna frumoasa… sa mergem spre zari mai frumoase, pe tocuri sau desculte…tu spre facultate si eu spre necunoscut…

  

                                                             Cu drag, 
                                                                    Ingerul Imperfect

                           

Culoarea intunericului...

          Nu stiu voi, dar ades am incercat cand eram inca mai copil de atat (daca e posibil), sa aflu culoarea intunericului. Nu. Nu e ca atunci cand inchizi ochii si te prefaci ca dormi, pentru ca pe sub pleoape se plimba imagini si pete si amintiri si chipuri...ca atunci cand te bantuie senzatiile, semnele sub piele... Dar intunericul...nu... Intunericul are o imagine mult mai profunda...E atunci cand nu mai vezi nimic desi lumina iti strapunge crunt si aspru retina.
             Nu stiu sigur daca ma aflat prea devreme sau prea tarziu ce culoare are intunericul...Daca a fost o experineta benefica sau distrugatoare. Atunci  cand m-a lovit, am inteles totusi ca poti sa ramai pe intuneric si de unul singur si inconjurat de oamenii pe care ii iubesti...In schimb nu am aflat cand doare mai tare.
         Intunericul, stiu, e bantuit de golul din suflet...de....setea de speranta, dar nu ramane decat un vid cu care oamenii prea des se obisnuiesc...Si nu poate coexista decat cu renuntarea la a mai cauta lumina. Lumina ne e la indemana, dar uitam sa o mai luam. Eu... am uitat de mult prea multe ori sa ma las cuprinsa de lumina, pentru ca mi-am facut din intuneric un prieten rece, dar care nu tradeaza, nu minte si nu raneste decat prin fiinta sa.
 Grija... teama...sunt atat de umane...si atat de impersonale si usor de confundat...si atat de dureroase cand incep sa lipseasca...

Pentru mine...Azi...intunericul ramane o grija...pe care am uitat-o...si doare ca o cictarice...deci....doare rana veche?sau faptul ca am uitat-o?

Scuze

Stiu ca am promis ca o  sa scriu mai des...sunt putini cei care stiu caruselul care a fost viata mea saptamanile astea... mii de scuze...o sa revin maine cu 1-2 posturi , in functie de timp...stati pe aproape...

Cantec pentru fostul "noi"

 Am realizat ca oricat mi-am dorit eu sa fie altfel, lucrurile sau aranjat de obicei cum au vrut ele. Ca oricat mi-am dorit normalitate si simplitate, felul nostru de a fi ne-a impins spre scenarii de la dramatice la comice.Mi-am dat seama ca uneori amintirile frumoase se trasforma al dracu' de repede in ploi de lacrimi. Ca oamenii au prostul narav de a ne lasa balta cand avem mai mare nevoie de ei si  ca de obicei o fac toti in acelasi timp...
  Cu siguranta vad atat de clar cum fostul "noi" lasa urme de carne vie in suflet. Ca ne-am facut intentionat intr-un mod sadic niste cicatrici care au menirea de a ne rani in adanc, exact ca niste cutite sub piele. Ma uit la tine si imi dau seama ca ai talentul de imi fura suflarea si de a nu mai vrea sa mi-o inapoiezi.Cat de corect sa fie asta?
  Devine incert modul in care eu inca raman inca pe langa telefon cu ochii pironiti pentru a vedea cum ai sa lasi iar balta intr-o bucata de "te sun mai tarziu" sau "lasa ca mai vorbim noi".

 Uite ce e...Nu ma intelege gresit... Pot sa te iubesc intr-un mod nebunesc, curat sau murdar , cu lacrimi sau zambete dar intai tu trebuie sa ai incredere ca eu voi veni intr-o zi. Sa ma astepti nu cu masa pusa, dar cu inima pusa pe masa, pentru ca sa fiu al dracului daca nu intetionez sa fac acelasi lucru. Vreau sa am incredere ca tie iti va fi maine dor de mine, vreau sa am incredere ca in urmatoarea clipa tu vei fi cu mine in cap, si cu poza in buzunar. Ca ai vrea sa iti sifonez asternutul, dar intai sufletul. Nu te pot lasa intreg. Nu pot sa plec fara o bucata mare din tine si sa zambesc. Sunt o scorpie autodistrugatoare, dar sunt scorpia autodistrugatoare care vrea sa te iubeasca..Dar daca plec, crede-ma pe cuvant ca nu ma mai intorc...

Doar pentru mine!

Selfish son of a bitch...
Ma ingrozeste cat imi lipsesti....'cuse i'm a lil' drunk and I need you now...

Poate ca...

"Poate ca..." e un prieten vechi care adesea imi tine companie in noptile care sufera de insomnii obraznice. O vreme il credeam mare dusman... Dar poate ca intrebarile sunt doar un drum catre raspunsuri. Poate ca, a devenit deci un drum, o cale... si despre poate ca o sa va vorbesc intr-o alta poveste la intamplare...

Indoiala...

Stii...De curand am inceput a scrie despre oamenii care sunt tristi si zambesc tot timpul, despre stalpii vietii mele si despre strainii ce dau sfaturi. Stiam, la fel ca si tine ca o sa iti inchin o adevarata scrisoare. Inca una. Una doar pentru tine, dar nu o sa fie ca  "Flori de tei", si  nici ca in scurtele multumiri din alte scrieri. Stii cum ma ajuti intodeauna?...Stii?.... Ma ajuti cand toata siguranta ta, preface in indoiala toata siguranta mea.

    Povestea pe care o scrii zi de zi, este despre prietenie si fidelitate....Uneori sunt paragrafe  despre abandonul de sine, alteori despre egoism si trufie. Scrii povestile pe care firea umana le stie de mult, dar pe care numai glasul tau le poate spune si le asterni pe foi ce nu vor fi scrise poate niciodata. Ai iubit si iubesti, asa cum numai un om realist poate sa o faca, si ai ramas statornica cu toate ca au fost oameni ce au adus si ploaie si vant si soare in viata ta.Te-ai indragostit de dorul pe care ti-l aduce acest tremur al fiintei. Ai scapat de idei preconcepute, dar niciodata de indoilile care te macina cand vorbesti in soapta cu tine.
Spuneam ca, poate ,intrebarea e calea catre raspuns, si primul pas facut catre ea este sa iei aceasta intrebare in serios, si nu doar ca o indoiala existentiala si nici ca un astru la care sa nu ajungi nicioadata.
Probabil si impacarea ta cu sine a dus la negarea unor sentimente, si abia apoi la impacarea sentimentelor si negarea de sine.Tu ai sa ma intelegi Iulia, si poate doar tu. Poate  ca doar dorul a fost drumul sinuos spre vindecare, si poate ca doar asteptarea a adus cu ea o parte din rasplata. Bine...Acum ca i-ai multumit pe altii, ca ai reusit sa fii o prietena  desavarsita, cand deschizi cu putin egoism si drumul catre tributul pe care ti-l oferi tie si doar tie?...

Nu e nici rusinos, nici nedemn si imoral sa iubesti. Sa iubesti in tacere, insa e o adevarata arta si uneori o incalcare a firii, pe care doar oamenii devotati pot sa o faca. Cand zic sa iubesti in ascuns, cei care citesc trebuie sa inteleaga ca ma refer aici la tot ce inseamna iubire...Iubirea de natura si de viata, iubirea de a fi iubit, iubirea de oameni fie prieteni/prietene ori amanti, iubirea de libertate, iubirea de cuvant si tot ce naste din acest sentiment, uneori supraestimat.Tu sa nu uiti, insa ca nu e gresit sa iubesti indiferent de ce faci in privinta asta.Daca alegi sa pleci, sa o faci fara sa privesti vreodata inapoi, daca alegi sa stai, nu te gandi vreodata la plecare.

Nu uita ca viata in sine este un har sau un blestem, ca poti sa lupti sau sa semnezi pace inca de la inceput, ca intr-un final toate trec si lasa cicatricile de rigoare, si ca nici macar una din clipele pe care le ai acum nu se vor intoarce. Ca prietenii de azi, maine isi vor face bagajul si vor cobori din trenul vietii tale, si daca nu pleaca maine vor pleca cu vara asta.Ca sunt putini care te vor astepta pe peron la finalul drumului , dar cei care parasit locul de langa tine nu au facut-o niciodata prea tarziu sau prea devreme ci doar la timpul potrivit...Ca intr-adevar uneori cuvantul doare mai tare decat orice fapta , dar mai ales  ca uneori tacerea raneste inca mai mult. Fapta insa poate sa le indrepte pe amandoua. Te rog sa nu uiti, tocmai pentru ca de la tine am invatat si acest ravas e ca sa vezi ca eu nu am uitat inca nimic, si ca indiferent de ce arat sau nu, indiferent de melancolii, scepticism si mici rautati, eu pastrez in cutia mea de inghetata tot. Si primavara florile de tei, dar si toamna frunzelor de nuc.

Poate ca intr-un final...focul ramane singura cale de a invinge cenusa...

                                                                                            Cu drag,
                                                                  Ingerul Imperfect

Fumatorul care aduce ploaia

    Tu esti fumatorul care aduce ploaia... Un melancolic pierdut in oras, printre blocuri si masini...printre claxoane si cafenele studentesti...

Asteptai tacut ca soarele sa fie stins de prima ploaie de vara. Sentimentul de casa pe care ti-l ofera mirosul de pamant ud, privelistea unei paduri ravasite de ploaie, te-au adus din nou aproape de tot ce iti lipsea. Acasa... Vag sentiment in ultimii ani. Si pan' la daca ar fi sa alegi intre efervescenta orasului si linistea  de ...acasa, ce ai face?

   Asteptai ploaia asta sa te spele de toate zambetele false, de amintiri frumoase si nedorite, de toata mizeria unei constiinte prea impacate. Parca asteptai sa te spele de vara trecuta... Nu o poti acuza pentru faptul ca nu a reusit sa te cunoasca, sa te inteleaga, sa ii fie dor de tine. Cu toate ca a fugit ca un copil confuz si alintat... chiar nu o poti acuza, pentru ca ai  stiut in ce ape tulburi te scalzi...

 Stii...unele povesti raman in vara trecuta, si pleaca odata cu ea. Raman nescrise si le uiti de indata ce alti copii rasfatati si confuzi poposesc zambind in viata ta. De la fiecare ai pleci cu ceva in suflet..si pe totii ii vei uita intr-un final... Nu te complace, anii vin si pleaca... iau si dau o multime de oameni si ii intanlesti si pe cei de la care poti invata sa furi amintiri...

Ai tot ce nu ai trait si nu ai invatat inca...ai tot ce iubesti si nu spui...tot ce iti lipseste si nu iti dai seama... cu toate astea uneori vei simti ,ca acum, un gol dincolo de suflet si dincolo de spirit...o lipsa care poate nu va fi compensata dar cu care vei invata sa traiesti...Oamenii mici i-au invatat intodeauna  pe cei mari cum sa isi traiasca viata...

Strainii au prostul obicei sa dea cele mai bune sfaturi...poti sa te consideri unul dintre strainii mei...

Povesti la intamplare...

Scrisoare catre vara trecuta...

 Nu stiu de ce vii ca ultimul fum dintr-o tigara..Asteptat. Iute...amar...regretat.... Vara trecuta ai fost tu... un copil vesel, cu chip de fata si miros de flori de cires... L. mi-ai cerut sa iti scriu...si iti scriu din suflet ca de fiecare data. Tu esti un fel de vara mea trecuta...care a plecat spre nu-stiu-unde... care a crescut...Daca inchid ochii, te vad in trenul timpului...cand pleci...Si nu stiu unde te duci cu toate amintirile, povestile si suspinele verii trecute...Te vad zambind, pentru ca altfel nu stii, intrebandu-te unde va fi capatul liniei... Privind pe geam, ii faci loc langa tine copilului din mine...luat dintr-o statie parasita... ti-e mila de ea asa-i? nici tu nu stii unde e capatul liniei si nici unde va cobori alice cea mica si naiva...Privind pe fereastra vezi si tu ca tot ce a ramas in urma e o copie bonlava a unui apus de iulie... Toamna...Porti intr-o poseta cocheta toate biletele de amor arse de furia noastra...si pe gene toate visele uitate de noi...

Astepti o noua statie...o noua poveste de dragoste...un alt bagaj de sperante care poate...nu vor veni niciodata... dar tu le poti astepta zambind...si cum sa nu zambesti cand esti frumoasa ca o vara trecuta? cand toata substanta ta e meloancolia unei povesti dragi?
Dar...daca o sa iti scoti oglinda aia sic din posteta...ce ai sa vezi in ea?ce astepti sa vezi...?Viitoare vara? amintirea altor veri?zambetul baietilor pe care i-ai iubit in secret si cu care vorbeai in gand dupa ce stingeai lumina?
Vara trecuta..eu am fost fata sihastra...acum esti tu...o fata sihastra vesela, copila....curioasa....mi-as fi dorit sa fi fost si eu vara trecuta a cuiva... dar nu pot sti... si daca nu as fi fost o vara trecuta asa frumoasa ca tine... mai bine ca nu am fost...
L... Vara ce ai trecut...Vara asta a inceput, si mi-e teama ca nu stiu cine o sa plece cu ea in trenul timpului...
                                                                    Cu drag,
                                                                                Ingerul Imperfect...





******************************************************************
Nota autorului:
Povesti la inamplare e un ciclu de ganduri care se vor intinde consectutiv pe 3-4 saptamani in care voi posta de 2 ori pe saptamana...

inainte sa uit....

Inainte sa uit...voiam sa iti spun ca imi va fi groaznic de dor de tine...ca de primul meu jurnal...ca de primul meu sarut...ca de prima lacrima varsata fiindu-mi dor de noi...
Inainte sa uit...te rog sa ma ierti ca te parasesc intr-o bucata de adio...A fost destul de greu sa fac asta, tu fiind un fel de prelungire a sufletului meu de copil.

Inainte sa uit ca nu trebuie sa uit iti cer sa iti aduci aminte cu drag, e ca un drept pentru tot ce am trait impreuna, sau separat, pentru tot ce mai aveam inca de trait...
*****************************************************************************

Inainte sa uit... vara trecuta a avut o poveste deosebita...vara trecuta a fost vara extremelor mele. A fost vara in care am crescut. Vara asta va avea o poveste cu totul si cu totul fabuloasa prin banalul ei. Sau va fi banala prin fabulosul ei. Vara asta vrea sa...:
 Invat sa iubesc altfel decat am facut-o pana acum...
Citesc o carte de care nu a auzit nimeni...
Sa  scriu o poezie despre nimic...
Sa dorm in padure...
Sa ma trezesc in mijlocul nptii si sa imi fie teama de zgomotele padurii...
Sa dansez cu tine in ploaie...
Sa beau o ciocolata calda cu fetele si sa ne plangem de mila sau sa ne alintam una pe alta...
Vara asta vreau sa uit de ce am plans vara trecuta, si iarna trecuta si sa ard biletele verii din rochitele vechi...

Vara asta vreau sa fiu iubita pentru ce sunt...nu pentru ce as putea fi...

****************************************************************************

Inainte sa uit.... Ti-as fi scris de ziua ta Iulia, dar pentru ca ma stii cum sunt de...nu stiu cum...am zis ca intrarea ta in "maturitate" poate fi sarbatorita doar de 1 Iunie...suntem un pic peste 1 e adevarat, dar vreau sa stii ca imi pari incredibila din cateva motive complicat de simple...Unul dintre ele e capacitatea ta de a iubi dezinteresat, in tacere si de a uita greselile unui prieten.Iulia...Poate nu iti spun tot timpul, poate nu o auzi mereu cand iesi din casa, dar tu chiar esti frumoasa, doar pentru ca te iubim...eu, Lavi, Aurelian, Mihai, si fetele tale, si atatia oameni pe care eu inca nu ii cunosc si pe care ii vei cunoaste si tu mai tarziu... pentru ca doar tu puteai fi prietena cea mai buna a unor oameni atat de diferiti...

Nu iti pot dori decat sa te pastrezi cu fruntea sus si cu putere in glas si in fapte...Sa nu uiti de ce...si pana cand... sa nu uiti cine si cum te-a ajutat sa devii omul care esti azi si care creste sub blanita moale a unui pasic alintat.

Scrisoare.

 Iarta-ma... Am vrut sa fie o scrisoare catre mame, dar trebuie sa fie pentru multe persoane dragi...care au asteptat postul asta... 

Bai...a trecut ceva vreme si eu ma tot lupt cu timpul meu ca sa fiu cu voi... Mi-e dor de voi ca de mine in zilele bune...stii L. ma privesc pe mine in ochii tai si imi amintesc cum eram eu cand iubeam...si ma vad sincera si buna si lipsita de toate pietrele astea care ma trag in jos...stii I...Ma privesc in ochii tai si ma vad volubila si dulce si dezinhibata...Ma privesc apoi in oglinda si vad un gol in ochii mei...Ma tot caut in ce am scris si ma sfasie ca nu ma mai gasesc pe nicaieri...

Sunt aceasi pe care o stiati? Asta e tare greu sa raspund. Au trecut peste mine niste dezamagiri, niste oameni care au vrut sa loveasca, pe care nu o sa ii uit niciodata... Pe care sper din tot sufletul sa nu ii uit, dar care sa nu ma goleasca de tot ce inca mai simt...

Si acum scrisoarea...

Draga mama,


 Nu prea stiu cum sa iti vorbesc... Sunt copilul tau... ultimul tau copil...cel pe care il iubesti si care incearca sa iti atinga asteptarile... Nu ti-am spus niciodata dar cel mai tare ma tem sa nu reusesc sa devin ce ai vrut tu pentru mine... Cateodata uit ca esti si tu un om din carne si oase...ca nu esti nemuritoare, si ca bataturile din palme si cearcanele de sub ochi sunt martori a unor lupte lungi, grele care nu se vor sfarsi pana cand ce nu vei inchide ochii pentru vesnicei...
Esti o mama din "garda veche"...una care a sacrificat cam tot ce avea pentru copiii ei dar care a pastrat in ochi acea licarire magica pe care cei tineri nu o au. Esti un om tanar cu ceva mai multi ani, care de multe ori adoarme singura plangand si mama...eu te aud...
Iti bantuie somnul zilele de truda si sudoare...te urmaresc rasetele si tot ce a trecut prin ochii si sufletul tau si cand inchizi ochii...mama , eu stiu ca iar esti in copilaria ta, cand nu te gandeai ca pe brate ai sa porti nepoti..

Mama... poate nu am sa reusesc, dar o lupta trebuie sa port si eu...una in care sa putem vorbi fara retineri, fara timp, fara prejudecti...cand o sa ne privim in ochi sincer si o sa ne spunem tot ce am pus in prapastia dintre noi....Iarta-ma ca iti reprosez tacit ca nu ma cunosti, iarta-ma ca nu te-am invatat cum...

Mama... imi pare rau ca nu mai poti zambi ca inainte, si ca vezi cum clepsidra se intoarce impotriva celei mai frumoase fete din sat.... crede-ma ca asz da orice ca pe patul de spital sa fi fost eu... si crede-ma ca am sa fac cam cat pot sa nu pleci capul cand ti se vorbeste de mine...
Mama... acum... ca a trecut aproape jumatate de veac de straduinta...iti doresc sa imbatrnesti frumos si zambind....

poze din copilaria primaverii

Lasa asta... Sunt cam scarbita...M-am trezit dimineata cu o durere crunta de cap...dar zambind ...Nu am mai plans de cand au inflorit copacii...Cata impertinenta...

"Dar ochii tai...nu imi mai vorbesc...si apoi ca pe o lacrima m-ai sters... "Versuri...Muzica... Sunt cam isterica zilele astea...Inima mea fugareste amintiri si pozeaza trecutul...Hai  sa te lamuresc...am venit acasa si mi-am gasit copilaria intr-o bucata de curte care in timp ce eu cresteam si ma indreptam spre visul "femeii independente", ea ramanea tot o aceeasi...

 A trecut ceva vreme de atunci...si am uitat de cateva ori scopul aceastei calatorii... Am intanlit si si fiinte care au tinut neaparat sa imi aduca aminte de ce... si am cazut ca sa nu uit cum sa ma ridic.  Au trecut cateva clipe de cand am crescut...clipe care au fugit prin viata mea si pe care ca toata lumea am tinut neaparat sa le trec neobservate. Tu mai stii cum era and asteptai acasa Pastele? cand habar nu aveai de iepuras dar primeai totusi ceva de Paste, doar pentru ca era Pastele? Cand pofteai la cozonacii mamei care te obliga sa tii post? Eu am uitat cateodata. Dar vezi, primavara asta a vrut ca eu sa imi aduc aminte...


A trecut o suflare de cand  mi s-a frant inima prima data. A trecut o vesnicie de cand am uitat care era motivul...


Vezi...pe mine timpul nu m-a asteptat nici macar o clipa...de ce crezi ca te-ar astepta pe tine?

Hai sa vorbim despre tacere...

Am intanlit un strain...dintr-un vis pe care poate l-am uitat.
Ne-am intanlit si ne-am despartit intr-o gara cam pe la jumatatea starii efective de vis si ne-am trezit fumand ca dupa o betie. Si ne-am iubit cu o nerusinare copilareasca acolo pe vechiul peron si ne-am uitat cu o maturitate cruda chiar la iesirea din gara.Esti strainul pe care inca nu mi-l amintesc...Dar pe care sper din toata inima ca l-am intanlit.

Stii...in viata mea de zi cu zi...iubesc pe fuga si traiesc alergand.  Fugaring prosteste iubiri impletite cu vise de copii. Si sfarsesc tot mai des fugind de ele, uitandu-le intr-un  colt al rusinii deciziilor luate pe moment. Stii...in viata de zi cu eu nu tac foarte mult, dar nu vorbesc aproape nicioadata. Si stii...mi-e mai usor sa iti vorbesc tie. Strainului, decat unui om care pretinde a ma cunoaste foarte bine. Tu nu ma vei cunoaste niciodata. Pe tine nici nu te va interesa iar eu te voi uita inca din clipa in care ti-ai reluat flecareala traseului existential.

E o primvara la fel de gri ca cerul care trebuie sa fie albastru. Asa mi-ai promis. Un cer albastru pentru fiecare primavara ce va pleca din viata mea pasind grabit spre regasirea cu toamna. Daca vreau sa fie altfel?De ce sa vreau sa fie cumva?De ce sa te astept cand te pot avea de fiecare data cand inchid ochii noaptea?Cand vrei...nu vrei... te am si te posed asa cum poftesc eu. Ce imi pasa mie ca ceilalti nu stiu?Ce imi pasa mie ca tie nu iti pasa?

E vorba de un strain pe care l-am intanlit in viitor si care ma iubeste fara sa stie. E vorba despre strainul care imi vorbeste mereu de tacere. E voarba despre tot ce nu am trait si ce ma asteapta dincola de primvara asta... E vorba ca mi-e dor cumplit de tine...
____________________________________________________________________________
*Nota autorului: Pasic am facut tot posibilul sa fii muza mea, dar stii ca ma pierd pe la jumatate.
**Nota autorului2 : Nu imi pasa catusi de putin de greselile de tastare.
***Nota autorului 3: a Nu se confunda cu strainul din scrierile anterioare. Fiecare personaj fictiv intanlit pe acest blog e unic. In concluzie fiecare strain cu povestea lui.

Inceput de sfarsit de astenie de primavara

Da... nu...nu sunt astenica. nu imi place ideea comica a unei asa zise astenii, dar stiu ca e martie si mereu zambesc amar cand e martie. E primavara timpurie, care seamana al naibii de tare cu toamna tarzie. E ciudat cum doua lucruri opuse seamana atat de tare. Exact ca noi doi.

  Stii ca nu imi plac martisoarele. Pt ca zambesc fad si cinic. Pentru ca sunt inexpresive. Pt ca nu sunt date cu sentiment. Dar pe tine am sa te port exact ca un martisor pe care l-am dorit foarte mult. Ai sa iti pui tricoul rosu si eu o sa il strang in jurul gatului dupa ce te-am lasat fara el. Si la sfarsitul lui martie am sa te las in mica mea cutie cu amintiri , intr-un colt neumblat al mansardei cu miros de portocale.

 Da...ai aceea aroganta al omului constinet de frumusetea trupeasca. Si da. te increzi prea mult in asta, Aspectul tau nu te va scapa de senzatia de voma a parasirii. Ai sa ramai gol, in pat fara nici una din fetele pe care le-ai iubit.

 Imi esti drag...pentru ca esti al meu...pentru ca zambesti si cand te doare. Te am. a fost ciudat sa nu fii acolo atata vreme, si acum esti. sa nu fii suparat pe firea mea. sunt cine vreau sa fiu si asta trebuie sa te faca fericit. Sa zambesti si cand nu o sa fiu  Sa zambesti caci zambind ramanem in esenta aceasi persoana.

E un peisaj trist. Cam lugubru. Orasul e gri cum spunea un prieten. Orasul e plumburiu ca in poemele lui Bacovia. Nu te caut. Nu te mai caut. Mi s-a stins tigara si te caut in pachetul cu vise nefumate. Ai ramas intr-o balta odata cu chistocul sifonat. Poate nu o sa te mai gasesc. Poate ca nu te mai vreau.

___________________________________________________________________________

***** Nota autorului : Evitati intrebarile: "Despre cine scrii?" "de ce ai scris chestia aia?"  Sunt maxim 2 persoane care inteleg ce scriu, si asta doar pentru ca se regasesc in randurile acestui blog.

Completari...

hey. trezeste-te! tocmai ai pierdut o zi in care puteai face o multime de lucruri folositoare pentru viitorul tau.
Cred ca ai lasat prea multi sa iti strice planurile, just becouse asa. si cred ca te-ai indragostit prea des de omu' caruia nu ii pasa. Si frate, stii ce mai cred? Ca pierzi timpu' la modul ala nesimtit. Jegos. Ca te lamentezi prea mult si prea fatarnic. Ca defapt simti prea putin si spui prea mult. ca te agati de durere pentru ati atrage  simpatia ca un ipohondru incurabil.

te scarbesc nu? adica...te scot din sarite ca te stiu. macar ca joc la cacialma, si tot te enerveaza ca ghicesc. Stiu.

fa dracu' ceva. Deja ne plictisesti pe toti. Imi esti drag\draga, dar imi trece repede daca nu te reconstruiesti.

Intoarceri. Indigo.

Avem tendinta sa ne intoarcem. Intodeauna. Nu plecam nicioadata fara sa ne uitam inainte sa iesim pe usa, dupa chei, telefon, dupa haina, dupa suflet. Atunci cand insa plecm fara o rasucire rapida si involuntara e fie pentru ca am cazut intr-o nepasare ce ne imbiba cu totul intr-un albastru indigo, fie mai avem 2 secunde  si trebuie sa fim in celalalt capat al orasului.

 Imi place sa te vad plecand fara sa privesti inapoi. Lasa un gol . tot de indingo Imi place sa stiu ca ai nevoie de mine ca sa te gasesti pe tine. Imi place cand ma parasesti ca pe o hartie mototolita lasi pasi de cenunsa si amintiri. Stii...cateodata ma temi... cum adica ma temi? pai ma sperii cand temi de noi.Si atunci cu o spaima albastra ma tem si eu. Ba nu. Ma tem cu o spaima palida...pala, fara vlaga si fara voce. Si intodeauna vointa mea, cea care e mereu rosie, tipa... Nu te poti bate cu tine, dar te poti bate cu tine langa mine, si atunci voi castiga eu. Cred ca ma parasesti mereu in spatele unei usi a mintii tale, in care nici macar tu nu indraznesti sa intri. Si ma uiti acolo. Si ma gasesti in pauze scurte si in priviri furate si balbaieli grabite, si ma uiti iar. Sau te temi sa nu ma uiti. Eu ma tem sa ma gasesti mereu cand ma cauti, stii...desi eu mereu sunt aici, daca tu ma cauti ai sa ma gasesti cu siguranta si apoi nu ai mai vrea sa pleci, si apoi, si apoi, si apoi.........si apoi ce? apoi e gol si patul. si eu. si tu.


   Stii...pe mine ma sperie linistea ta. ma sperie mai mult decat linistea de dicolo de cuvinte aruncate in momente de superficialitate, linistea aceea care te doare si pe tine. Linistea din revolta. Pe tine te sperie galagia mea. Cum umplu tot spatiul gol dintre noi cu vorbe. Cu niste cuvinte potrivite ca ale lui Arghezi, numai ca sunt spuse de mine, si pe tine te arunca  intr-o nesiguranta care te ingrozeste.

 Pe mine, draga tu, oricare ai fi, ma dezgusta orasul cu aglomerarea lui. Cu galagia claxoanelor, si cu jegul barfelor stramte la minte. Ma irita moda pustoiacelor, si imbufnarea batranelor.  Cu tot complexul lui de oras, nu prea curat dar nici prea murdar, care culmea are si culoarea lui, cu zumzetul ala tacut si prefacut ca un ranjet de tarfa... Eu fumez pana la filtru. Ma fumez pana la filtru. Te fumez pana la filtru.

Ridica mana dreapta,stiu ca ai nevoie, ridica mana stanga...stiu ca iti e frica...Nu iubi. Asteapta sa vin sa iti fac curatenie.