ma mai mir si eu.

Cat de naivi sunteti. Cum va lingeti, va scuipati, va lingeti iar si va priviti ca niste straini la urma. Ai crede ca atata schimb de saliva are un scop. Dar nu are. E inutil, dureros si de cele mai multe ori si scarbos. Va lipseste curajul unui sfarsit curat. Tre' sa va tavaliti inainte. Macar atata lucru am invatat. subtilitatea unui sfarsit decent. O cruce de lemn, fara briz-brizuri si fara buruieni.
  Despre inceputuri imi e cam frica sa scriu. Nu mi s-au mai intamplat de mult. De parca am uitat ca pe usa se mai si intra, nu doar se iese. Imi pareau moi si usor de atins, asa ca un asternut dupa o baie calda. Dar va consumati rapid in fata noastra. Nu mai e famecul sincer al inceputului cu toata stangacia lui. Ne lipseste doar scenariul. In rest ne comportam de parca am juca in filme de duzina.


 Baby, nu vezi ca te invit sa scrii povesti in mine? Fa-ma sa simt. Ceva. Orice. Nu vezi ca sunt atatea de spus la capatul tigarii din fata scarii, de la marginea patului sau din cersafurile de la tine din casa? Nu fi bleg. La mine in dormitor nu se fumeaza. La mine in dormitor se gandeste, mult si inoportun. La tine in dormitor tre sa se simta. si facem cu randul. Suntem meditativi la mine la ceai si porno si plini de discutii destepte la tine la tigara. Sticle de vin si poezie clasica. Nu e misto ce am in cap pentru noi doi? un viitor caldut si comod care nu o sa inceapa niciodata. Asta pentru ca nu ma cauti baby. Tu cauti adevarul intre niste craci lungi si langurosi. Cand eu te merit si tu nu. Nu e poetic si stupid? Eu caut un barbat care nu vrea sa existe si tu o femeie dintr-o specie prea raspandita. Poetic, ironic, final. Dar nu incepem niciodata.  Baby, cauta-ma. Las-o pe miss "de desteapta sunt frumoasa". Ireversibil te ratezi doar prin cel de langa tine.


Foarte rar ne aflam la inceputul simplu a ceva.  Umblam ca si cum am fi intregi. Parem singuri. La o privire mai atenta, ne tin fantomele in brate.

Lamuriri...

 Inainte sa incep sa tastez efectiv aveam o fraza in cap. Am uitat-o. Asta nu poate decat sa ma faca sa ma intreb de cate ori nu am uitat cate ceva important. cand sa privesc pe cineva, cand sa respir pe cineva, cand sa scriu cuiva ... Cand sa uit pe cineva.
 Cred ca mi-am suparat cuvintele. Alta data ma bantuiau mai mult. Acum doar ma privesc curios si rece dintr-un colt al mintii mele. Mereu la marginea memoriei, dar niciodata destul de aproape incat sa le prind. Poate ca s-au suparat ca le-am imprumutat unor oameni care nu au stiut ce sa faca cu ele, care le-au uitat, sau nici macar nu le-au privit. Dragele mele cuvinte, indiferent la cine ati ajuns, intodeauna o sa ramaneti in definitiv ale mele. Iar eu nu ma pot desprinde de voi, eu nu pot sa va uit, pentru ca va traiesc in fiecare fibra din mine Intai a fost CUVANTUL. Apoi probabil a venit un idiot si a stricat totul. Old news baby.
 Am  primit de curand o scrisoare. Nu mai primesem de vreo 2 ani cuvant scris atent de la tine. " Stii ca de obicei, amintirile noastre iau forma contextului in care am trait, cu cine sau de ce. Asta ne tine inca legati. Noi inca traim viu cand ne amintim. Si imi e groaza si ma bucura ca s-ar putea sa mai treaca inca pe atat si noi inca sa radem sincer si nemijlocit de vreo nostalgie la povesti moarte de mult."
 Am spus candva ca as scrie iar scrisori pentru toata lumea. Scrisori de dragoste, de dor, "scrisori de adio sa plangeti de sa mucegaiasca salteaua sub voi". Desi pe multi v-am vazut plecand, si mi-ati foat atat de dragi... Desi va vad pe unii cum incercati sa va strecurati in liniste pe usa din dos, nu va pot scrie inca o scrisoare de adio. Cred ca de asta cei mai multi ne ingropam mortii si nu ii ardem. Un adio definitiv si irevocabil e mult prea curajos pentru niste lasi asa ca noi.
 Ciudat e ca de o vreme, nu ma mai simt. Nici pe mine, nici pe altii. E posibil sa fi amortit pe dinauntru. Baby, Marquez o fi scris despre cum traiesc oamenii singuri si cu zecile de ani, despre cum un veac ii vantura pe unii din radacini, dar daca simtea fie si numai ultimul meu an de singuratate, ar fi simtit ca-i greu chiar si pentru el sa scrie despre asta.
 Mi-am adus aminte ce voiam sa scriu.
Daca lumea ar fi un loc drept, copacul ala care pica in desert, oricat de singur ar fi, ar trebui sa fie auzit de cineva.

cum trecem prin viata.

trecem prin viata fara sa trecem prin ea. simple as that. asteptam lucrurile bune de la capatul curcubeului, lucruri bune care apropo, la mine nu au ajuns niciodata, si facem planuri. Facem planuri pe termen lung si scurt, detaliate sau vagi ca sa fie facute. Ca viata doar urmeaza sa se intample si nu e "acum si aici". Nu cred in Y.O.L.O, asa cum  nu cred nici in horoscop. In horoscop cred numai idiotii si numai lor li se potriveste.
Nu pot sa privesc padurea, si am stat in fata ei ani intregi, e locul numit generic de ai mei "acasa" (cu toate ca in ultimii 6 ani pot sa imi masor lejer viata in valize, bagaje, caserole). Nu vad padurea pentru ca ma izbesc cu capul de toti copacii, si aia metaforici si aia umani. cum sa faci planuri pe termen lung cand la sfarsitul bugetului tau mai e o luna intreaga??Sau cum sa te visezi nevasta cand ti-o arzi numai cu oameni cu neveste?? Cum sa iti faci prieteni cand unii se vand in fata ta ca pe taraba pentru ceva ajutor?? (in cele mai stupide iposteze de cele mai multe ori). Limita nu e cerul, limita e rabdarea. si nerbadarea. E  cand ti se termina amandoua asa...fix deodata si zici : Baaag piciorul si plec la mare. Si intre mare si tigari si cafea o saptamana, alegi mereu a doua varianta.

  adevarul e ca ...o sa murim si tristi si singuri, si cel mai sigur in patul nostru gandindu-ne unde sa mergem cu minunatele cupoane de pensii. La cat de fraieri suntem, viata asta ni se intampla asa de aiurea.

am vizitatori din america?? da un semn vizitatorule. i'm curious.

Eseu despre tampire sau despre cum nu am putut fi perfecta.

Sau despre cum nu am vrut. Defapt nu am reusit niciodata sa adun procentul. Nu suta la suta. Am reusit sa fiu un om de 9 si ceva…niciodata de 10. Asta cand nu eram ocupata sa imi dau corigentele in simtire. Niciodata la timp, niciodata drept si nesifonat. Pentru ca am fost mereu pe fuga si pentru ca mereu am lasat oceva neterminat. O discutie, o tigara, o amintire, o partida de sex in care sa termine doar el. Dar nu perfecta. Nici macar siguranta 100%, cu toata paranoia mea instalata pana in apoape toata maduva oaselor. Pentru ca probabil mi-a fost frica de oamenii fara cute pe camasa. Aia sunt oamenii care par ca au planuit totul. Care si-au planuit oamenii, emotiile si ranjetele. Pentru ca singurate, d’aia.

  Eseu despre cum m-am tampit si despre cum nu am reusit niciodata sa imi fie dorul absolut de cineva. Despre cum am invatat sa inlocuiesc oameni cu carti, si paharele goale de pe masa cu pachete goale de tigari. Toate platite de mine.  Despre momentele aproape perfect futute in care poti sa cazi si in sus. Dar zborul cu un centimentru deasupra podelei trebuie platit si intretinut cu substante. Despre cum strangem mai mult plastic in noi decat Bianca Dragusanu. Pana cand ne vor de inimi de lemn.

Acum ca la scoala. Structureaza, structureaza, structureaza. 

"In opinia mea", acesta este un eseu despre toti oameni care vor sa plece si noi nu ii lasam. Despre toti oamenii care isi cauta curajul prin buzunare sa se intoarca cu nimic. Despre oamenii de langa noi pe care uitam sa ii mai asteptam.

Inchei. Pentru toate intrebarile bune puse persoanelor nepotrivite.Si pentru toate raspunsurile pe care nu le mai primim sau nu le mai primim la timp.  Pentru ca varianta human de la vrei sa fii miliardar d’aia.In final totul se rezuma la un raspuns corect. Chiar si atunci cand intrebarile nu se mai pun.

altfel de zile.

Rareori am reusit sa scriu exact ceea ce am vrut sa exprim…Poate am scris o pagina la un loc de chestii destepte… Inca nu m-am hotarat cat de bine vorbeau despre mine chestiile alea… dar asa m-am obisnuit. Sa ma intorc la scris ca la un prieten vechi, caruia poti sa ii imprumuti din cand in cand si haine, si masti si bucati din tine. Si care din cand in cand sa iti dea o bere. Si sa te convinga ca tu inca te ai pe tine si inca te mai poti da si altora.

 Am avut niste zile naspa. In care am urat apropierea de oricine, si m-am retras in mine cum rareori o fac. Si stand singura in mine, am vazut cum ecori se inaltau prin tavanul crapat al sufletului meu.  Si l-am simtit cum a putrezit, si s-a desprins bucata cu bucata intr-o prabusire fantastica. Poate am mai simtit asta… dar pana acum cred ca niciodata atat de organic, atat de viu. Atat de palpabil incat m-am blocat si nu am mai transformat tristetea in circul pe care il fac de obicei ca sa ma pun pe picioare. Ci am stat pe margine si am contemplat-o ca o realitatea ca inca mai pot  locui in mine.

    Astept sa iau in chirie. Zilele astea am simtit cum ti-ai luat talpasita fara sa stii… Te-am vazut cum iti puneai sugestiv banii de paine in buzunar, dar stiu sigur ca dupa ce ai iesit pe usa din mine nu ai sa te mai intorci. Si stiu sigur ca deja imi era lehamite de cate ori ti-am incuiat usa si ti-am lasat geamul deschis. Asa ca acum am un pat gol. Primesc in chirie orice homeless care sa ma ajute sa renovez…

 O sa ma tund… si o sa imi iau alte haine…si o sa mai stau o vreme in mine…am descoperit ca singura pot fi mai confortabila decat ma asteptam…

 P.s… Ti-am spus ca nu imi beau cafeaua cu tine mai mult de un an…

 *Cel mai mult si cel mai mult ma scoate din minti sa stau acolo unde nu mi-e locul, si astept trenul ce tocmai a plecat. Am sa merg pana imi curge sange din picioare, si nu o sa ma mai intorc niciodata aici.

Căci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Părintii din părinti.
Azi nici macar îmi pare rău
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umbra si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

pentru ca ti-am promis. Ti-am promis ca te las sa pleci... sa iti cauti visele in stele din mare. Si ti-am promis ca o sa te astept pe partea cealalata. Cand ai sa atingi taramul, pentru ca taramul tau trebuie sa fiu eu. Altfel ar fi nedrept, si inutil. Te astept sa imi arati ce ai descoperit... si eu am sa caut in stelele din munti, tot ce iti lipseste inca.