altfel de zile.

Rareori am reusit sa scriu exact ceea ce am vrut sa exprim…Poate am scris o pagina la un loc de chestii destepte… Inca nu m-am hotarat cat de bine vorbeau despre mine chestiile alea… dar asa m-am obisnuit. Sa ma intorc la scris ca la un prieten vechi, caruia poti sa ii imprumuti din cand in cand si haine, si masti si bucati din tine. Si care din cand in cand sa iti dea o bere. Si sa te convinga ca tu inca te ai pe tine si inca te mai poti da si altora.

 Am avut niste zile naspa. In care am urat apropierea de oricine, si m-am retras in mine cum rareori o fac. Si stand singura in mine, am vazut cum ecori se inaltau prin tavanul crapat al sufletului meu.  Si l-am simtit cum a putrezit, si s-a desprins bucata cu bucata intr-o prabusire fantastica. Poate am mai simtit asta… dar pana acum cred ca niciodata atat de organic, atat de viu. Atat de palpabil incat m-am blocat si nu am mai transformat tristetea in circul pe care il fac de obicei ca sa ma pun pe picioare. Ci am stat pe margine si am contemplat-o ca o realitatea ca inca mai pot  locui in mine.

    Astept sa iau in chirie. Zilele astea am simtit cum ti-ai luat talpasita fara sa stii… Te-am vazut cum iti puneai sugestiv banii de paine in buzunar, dar stiu sigur ca dupa ce ai iesit pe usa din mine nu ai sa te mai intorci. Si stiu sigur ca deja imi era lehamite de cate ori ti-am incuiat usa si ti-am lasat geamul deschis. Asa ca acum am un pat gol. Primesc in chirie orice homeless care sa ma ajute sa renovez…

 O sa ma tund… si o sa imi iau alte haine…si o sa mai stau o vreme in mine…am descoperit ca singura pot fi mai confortabila decat ma asteptam…

 P.s… Ti-am spus ca nu imi beau cafeaua cu tine mai mult de un an…

 *Cel mai mult si cel mai mult ma scoate din minti sa stau acolo unde nu mi-e locul, si astept trenul ce tocmai a plecat. Am sa merg pana imi curge sange din picioare, si nu o sa ma mai intorc niciodata aici.

Căci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Părintii din părinti.
Azi nici macar îmi pare rău
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umbra si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pământ.

pentru ca ti-am promis. Ti-am promis ca te las sa pleci... sa iti cauti visele in stele din mare. Si ti-am promis ca o sa te astept pe partea cealalata. Cand ai sa atingi taramul, pentru ca taramul tau trebuie sa fiu eu. Altfel ar fi nedrept, si inutil. Te astept sa imi arati ce ai descoperit... si eu am sa caut in stelele din munti, tot ce iti lipseste inca.

Radacini.

 Oricat de mult crdeam ca doresc sa prind radacini in ceva, undeva, sau cineva, mi-am dat seama ca ma mint cu nesimtire si in consecinta ma sabotez in acest sens. Eu nu vreau sa prind radacini in oameni sau in zambete...doar pentru ca , de altfel,  ca orice lucru vremelnic, si radacinile putrezesc.
     Eu nu vreau sa am o casa frumoasa, o slujba stabila si un sot frumos, destept si cu bani. Nu vreau sa platesc lunar facturi pe viata conventionala si oblica pe care o duc. Nu vreau o masina sigura si mare asa cum nu cred ca imi doresc sa fiu printre oameni  care sa le detina. Atat timp cat zambesc din tot sufletul, nu vreau sa o fac pentru ca in sfarsit mi s-a facut nu stiu care plata. Si daca plec intr-o vacanta, nu vreau sa plec in ibiza sau tenerife. Nu vreau sa imi beau cafeaua in acelasi loc mai mult de un an, si nu vreau sa plang dupa acelasi barbat mai de-o betie. Nu vreau sa am camasile calcate si nici nu vreau sa le calc cuiva... Doar pentru ca nu imi place sa calc camasi. Nu vreau sa o vad pe mama mai mult de 3 ori pe luna, si nici nu vreau sa facem schimb de retete prin telefon.
     in toata herghelia de "nu vreau", rasare si "nu vreau sa uit"... Nu vreau sa uit, ca pe mine radacinile nu m-au facut fericita...nu vreau sa uit ca eu nu mai tanjesc dupa ele. Ca eu vreau sa imi beau cafeaua sub ochii tai verzi... dar doar un an. Ca banii cu adevarat importanti sunt aia care imi intretin viciile. Adica de tigari si prajituri. Ca imi plac berile reci si oamenii calzi. Ca prietenii tre' sa mai aiba si ei grija sa nu ma piarda si nu doar vice-versa. Ca la sfarsitul zilei micile victorii, razbunari, "eu am avut dreptate" chiar conteaza pentru mine.Pentru ca nu vreau sa o iau razna de la frustrari si conformism. Nu vreau sa uit ca pe mine ipocrezia nu m-a reprezentat...Nu vreau sa uit ca intodeauna e mai bine sa fii pantoful de deasupra decat cadavrul de sub el...
   *Veri care se vantura prin viata mea...
 

Fobii.

Ma simt obligata sa scriu, intrucat nu am practicat arta de a ma curata de parazitii intra-sinaptici (exista cuvantul??) de mult, si nici nu stiu cand o sa o fac din nou. Oamenii tin neaparat sa ma streze, sa imi aduca aminte ce dezastru de viata am, ca sunt pe cale sa o prapastuiesc mai tare, si mai mult de cat atat ca "am crescut bagamiash picioru', deci trebuie cumva sa ma apuc si eu de ceva." Nu asta e important, sau relevant pentru postul de fata, cacai mi-am adus aminte de teama. Aham. De teama aia, de care oricat de departe fugi, si oricat de repede, te ajunge din urma si te inghite cu totul.
   Nu mi-e frica decat de intunericul din mine, si de lumina altora. Asta vine exact in momentul in care efectul de clar-obscur creat de luna lui Blaga se aplica perfect spaimei mele. Pai cum? intunericul meu e perfect sanatos, si confortabil, pana cand vii tu cu lumina ta de Iisus ateu si imi aprofundezi mie ne-intelesurile. Stoppp paragraf. *Dude...you're so deep, i can't see you anymore!* -De cat timp ne stim tovarase?De suficent de mult, incat sa iti dai seama ca adancul meu se masoara altfel, si nu in sticle de vodca sau partide de sex. Reluam paragraful. De la inceput cu aliniat.
  Pe langa, evidenta mea problema cu oamenii, de care nu ma tem, dar a caror suprafete mi se par plictisitoare (aia ma prinde. rau. pot sa fac un atac de panica cand observ ca oamenii nu mai au ce sa imi spuna, sau nu mai au cum sa ma repare, pentru ca la dracu'! se plictisesc.), cele mai crunte momente din viata mea sunt alea in care am fost penibila. De alea imi e frica sa imi amintesc. Penibilul si jenantul ma sperie pana si in filmele de genul :"asta nu o sa se intample niciodata in viata reala", daramite in momentele in care imi impleticeste limba, sau imi innroseste vinovat teasta, E vorba de momentele in care am spus un adevar prea adevarat pentru ca omul din fata mea sa il inteleaga. In care nu am spoit cuvintele, si nu am fost amuzanta sau ironica. Momentele alea cand mi-am pus sufletul pe tava in fata persoanelor nepotrivite, cand mi-am inghitit mandria pentru niste perspective la fel de jenante ca bataile inimii cand imi vin toate in minte.
 In concluzie, urasc penibilul. Ma ingrozeste, mai tare decat monstrii din intunericul din mine, mai tare decat lumina altora si chiar mai tare  decat prostia mea.  ah. Chiar mai tare decat o fac Blaga si Stanescu la un loc.

un titlu oarecare

Un titlu oarecare pentru un blog oarecare. O zi oarecare...

****************************************************************************
 iti dai seama ca trebuie sa pleci cand simti sila pana in stomac. Cand simti, ca gura masii de dragoste, ai simtit atata incat ti se face greata. Cam ca o supradoza. Si toate pana la limita demnitatii.Cand stii ca nu mai e o chestiune de ego, mandrie, sau alte clisee emotionale.Cand stii ca s-a atins capatul rabdarii.
       Depinde foarte mult de evolutia haosului din noi,unde se aseaza limita: la capatul nostru, sau intre noi? Cred ca doare mai mult cand pune tacere apasatoare intre suflete, decat atunci cand deseneaza cu var alb granita dintre cine am fost impreuna si cine vom fi separat.
       La urma urma urmei totul se termina cu o betie sanatoasa, cu "cum de am fost atat de proasta?" si cu un inevitabil " niciodata nu voi mai lasa pe nimeni sa imi fure mintile". Si indata ce iti iese alcoolul din sange, vine mahmureala cu "mi-e dor"si "as vrea...". Dar mahmureala trece. Asa cum trece si dorul, si cum se rispesc dorinte si asteptari. Cu toate astea, avem prostul obicei sa inlocuim o dependenta cu alta.
     La cat de prosti suntem, am putea sa murim si batrani si plini de regrete. La cat de drag mi-ai fost, ai putea la fel de bine sa te duci dracu'.

constatari.

E oarecum ciudat sa ajungi sa te uiti in oglinda si sa nu o mai recunosti pe tipa. Si nici pe oamenii de langa ea. Ne haituieste timpul, si alergam dupa bilete pentru paradisul promis. Ha. acum e gata viata, si noi nu am terminat sa ne iubim, sa ne cunoastem...sa ne uram si sa ne uitam. noi ne urmarim ca orbii cu lumanari in mana cersind lumina. ne despartim, pentru ca suntem prea singuri impreuna. pai si cum?cand a fost de ajuns doar iubirea?
   nu mai stiu cum a trecut perioada in care citeam in oameni, cand toti camarazii mei si-au inchis copertile pentru totdeauna. cand m-am apucat sa citesc reviste, si am uitat de oameni?
  bai...tre sa ploua cu flori de cires...tre sa ne mai dam o sansa...pentru ca incet incet...devenim ce copiii din noi au urat cel mai mult. devenim adulti,.
 e ciudat sa stii ca maicata are jumate de secol...teicatu a trecut deja de ceva vreme de cinci decenii (stiu cronologie...nu iti fa griji)...si lumea te anunta alert ca viata ta abia acum a inceput. sa dam exemene... hai sa nu le luam...sa le mai dam odata, caci bac-ul la simtire, l-au sabotat prieteni si amanti si parinti si frati si surori. si cu totii il vom pica.
 nu. nu sunt trista. simt ca dupa ceva vreme, am uitat cum e sa vina aprilie si in mine. 

Despre femei. Si oameni de schimb.

 Calitatea de a fi femeie este cu siguranta un bun inalienabil. E ca...o aplicatie incorporata a unui gadget (cititorii mai tineri trebuie sa inteleaga ce si cum.). Deci, te-ai nascut femeie si vine la pachet cu niste chestii, niste treburi imposibil de schimbat.Pai si de ce sa te schimbi...?Esti femeie...Ai partea deja de cea mai mare aventura, doar pentru ca te-ai nascut asa.
 Si...esti femeie. Trista si cand esti vesela, ocupata si cand te odihnesti. Pasesti prin inima barbatului agale, pana ajungi la rapa existentei lui...si apoi te arunci, si cazi in gol urland...de fericire sau de disperare...caci barbatul e cea mai mare implinire si neneorocire a ta. Daca nu ai fi fost femeie...probabil ai fi fost un cantec...o doina veche, care sa mearga din buze in buze ca o intrebare ascunsa, soptit.. Si te-ar fi stiut doar sihastrii care locuiesc in munti, si te-ar fi pretuit ca pe un leac de singuratate.
 Si cum sa nu te iubeasca el , cand tu esti femeie?si esti iubita...si prietena...s i-ai fost mama...si ii vei fi sotie si amanta....ce ar fi fost el fara tine, cand tu ii dai si suflu si speraanta?!
***************************************************************************
 Am tot facut schimb de oameni, dar la sfarsit am vazut ca am dat merele pe pere, ca sa le las sa putrezeasca in asteptarea din noi.

Si deodata tot ce imi suna in cap era un lung si fara ecou : SUNT SINGURA!
Ma gasise singuratatea ca pe un prieten lasat intr-o cafenea, iar eu pe ea ca pe un bagaj uitat in gara.
Mi-am dat seama. Nu fusesem niciodata altfel decat straina, sihastra. Nu ma luase nimeni. Eram tot orfana.
Si atunci am decis sa plec...sa merg atat de mult, incat sa imi curga sange din talpi. Sa plang atat de mult, incat lacrimile mele sa prinda propriul glas...sa las un drum batut in urma mea... unul lung, ca niciodata sa nu indraznesc sa ma mai intorc,
Caci in sfarsit intelesem. Eram singura.