Legaturi....

 Suntem noi. Oameni care se leaga adesea intre ei cu ate subtiri si incurcate. Ne-am intanlint printr-un joc al aceleasi intamplari numite viata. Eram doi straini in acelasi context si nu stiam ca vom putea chiar noi sa strangem o legatura din cele multe. Cat de trainica e...prietene drag, eu nu pot sa iti spun. cat ma vei tine in suflet si cate din cate iti voi da vei pastra e cu atat mai greu de spus..


Stii prietene...am inca o multime de lucruri sa iti impartasesc. Am multe regerete de spulberat prin prisma ochilor tai si inca o poveste de scris despre drumurile incepute si lasate neterminate. Stii...prin viata mea au mai trecut oameni care iti semanau. Oameni pe care i-am iubit si care au lasat cicatrici pe inima mea. Cateodata le privesc si e ciudat ca inca mai dor majoritatea. Nu am uitat niciunul. nu te voi uita cu siguaranta nici pe tine, dar cand va fi necesar sa imi strang iar valizele cu sperante si vise, voi pleca. Iar.  E cumva trist sa stii ca in viata unui om esti un spectator care joaca. Care amuza publicul si care este chiar auditoriul. Cand partea mea se va sfarsi, voi strange recuzita...voi sterge machiajul si vom arunca mastile ca sa pot parasi teatrul in linste.


Stiu ca iti sunt draga. ca un copil care face prostii intr-una. Ca un copil mare, care te asculta  cand adultii mici nu o fac. Stiu ca ades te apasa admosfera vietii proprii si ca in mine vezi refugiul. Necunoscuta care rezolva ecuatia. Cat de ciudata ti se pare pofta mea de viata cand stii ca ma macina toate cele ce se plimba noaptea sub pleoape, cat de trist iti pare zambetul meu cand sunt straina de mine...

 Am enumerat prea des esecurile noastre. Prea des am deplans tot ce ne-a facut oamenii de azi. Astazi, acum, pentru tine sarbatoresc faptul ca  existenta mea poate lua oricand curbe spre mai bine, pot oricand sa intanlesc oameni ca  tine..."Ma faci sa fiu eu..ceea ce nu au reusit multi". Si nu fi trist. cand va  fi sa plec, sa ramai zambind... Pentru toate cate au fost pana acum....

"ai intrat in casa mea pe fereastra
se intampla pe la 5 dimineata
te purtai ca si cum ne stiam de-o viata
ti-ai aprins un chistoc de pe masa
si spuneai cat de cald e afara
si ca stam pe aceeasi scara
am vorbit cate in luna si-n stele

mi-ai intrat chiar si-n visele mele

esti cum mine mereu , n-ai plecat
sufletul tau stie
priteneeee nu te-am uitat
nu te-am uitat , nuuu ... nu te-am uitat !"

Alei pentru mainile tale....

Ma hotarasem sa imi inchid viata ca pe un drum stricat si intrat in reparatii...Dar nu poti sti niciodata cand de nicaieri se rupe din cerul albastru o bucata de soare.Soare albastru?Nu. Doar soare. E greu sa fii aceasi veche eu cand m-am ingropat in gropile din viata mea de atatea ori.

 Mi-am facut din viata un drum. Mi-am facut din viata o alee pentru mainile tale. Si le-am pedepsit sa traseze si deseneze harti catre alta lume. Mi le desenezi adesea in somn...Mi le desenezi si le uiti neterminate. Ai facut intre omoplati banca pentru buzele obosite de adesele crispari si de datile in care s-au frant. E inceputul unei alei fine. E  singurul loc din mine care a ramas intreg. Si fin. Si mereu deschis. Indiferent de starea inimii mele, mult prea tradatoare pentru a fi luata in seama, spatele meu a fost mereu o cale catre iubire.

Cand ai invatat sa pictezi si zambete pe cerul meu imi parea incredibil. Cand ai pus ceva viata in moartea mea vie,  cand stiam ca vei veni...te-am asteptat. Te astept inca in fiecare seara dupa ce te aud vorbind incet...te astept ca pe un dar de Craciun. Zau ca ploaia nu poate sa ma trimita inca mai departe..Am ajuns probabil intr-un loc unde ar trebui sa stau. Sa astept sa...fie mai bine.

Poate oricand sa fie mai rau, poate oricand sa se intoarca totul in bine sau sa nu mai fie nimic. Poate ca trebui sa raman eu asa cum sunt. Poate ca toate drumurile pe care le-am inceput ar trebui sa le continui acum. Pe toate. Poate ca radacini o sa prinzi tu in trupul meu si poate ca intr-o zi o sa renunt la poate.

Stii ca am lasat o multime de ganduri in cutia mea de inghetata, si am imprastiat praf de cuvinte intr-o gara pustie. Dar sufletul meu gol...il vei umple tu....

Pansamente

Pai... e ciudat ..candva inger...ai imbracat repede  comfortabila haina de...demon...Initial am tins sa cred ca e felul tau de a trece peste si cand rand pe rand se contectau firisoarele in capul meu... cand imi dadean seama ca tot ce pentru mine era pansament , pentru tine era un mod mai usor de a ma curata de prin viata ta... Cu aceleasi cuvinte alese, cu acelesai puncte slabe pe care le am..cu aceasi blandete  in glas. si daca tot suntem la capitolul miere in glas... De ce te-ai obosit? Ca daca ma gandesc acuma par vorbe in vant. spuse exact ca sa te speli pe maini si ma intreb de ce sa te tot invarti dupa coada.... Esti atat de uman incat te iert....


Realizezi probabil ca asta e ultima scriere pe care ti-o dedic nu?Ca te ingrop in pamantul aceleasi iubiri care ti-o port sau ti-o purtam si ai sa ai deasupra capului aceasi curce a dezamagirii si a uitarii... Trebuie sa recunosc ca te-am supraestimat. si pe tine si pe ...ceea ce credeam ca simti... Dar iti pot intelege "decadenta". Stiam ca daca te urc sus...ai sa cazi de sus. Pana la urma... esti un om si tu... nu poti fi ingerul care credeam eu ca ai putea fi...

Pentru toate noptile de insomnie pentru care tin sa iti multumesc...Pentru toate lucrurile frumoase pe care mi le-ai spus, din suflet sau nu, pentru cate sperante m-ai lasat sa imi fac...dragul meu baby...pentru toate astea iti las promisiunile...te dezleg de ele. nu te mai invinovatesc de instrainarea de ele.

Inchei....zau daca nu te-am iubit si zau daca nu  sunt  acum profund scarbita...chiar nu... nu ma suna... nu ma cauta... nu ma face sa fiu ipocrita doar pentru a raspunde la fel..asta e acum...o sa te pastreez ca pe amintire frumoasa care s-a sfarsit cu smulgere violenta de pansament. Nu imi trebuie calmante. Sunt mandra, rea, vipera si autodistructiva. Te respect ca poti fi altfel.



Nu baby... nu mai plang. Big girls don't cry:)

Picaturi

 Trosneste focul in soba, taraneste. E mult prea devreme pentru iarna si mult prea tarziu pentru vara. Ne perindam intre zi si noapte fara sa observam nicum nici rasaritul nici  apusul.

Saptamana urbana ma oboseste peste masura. Mai ales cand ruina din interiorul meu isi plimba pasii pe strazi fara viata. E cumplit cum am anticipat totul si cum ma agatam putere de speranta ca inca se mai poate.De fiecare data cand soun ca ma incolseste oboseala si neputinta, ma trezesc in fata unui noi drum deschis. Niciodata nu o sa fac fata drumului in realitate, si de fiecare data plec oricum. De aceea la jumatatea lui, ma trezesc iar singura si cercul acesta nu stiu cand se va inchide.

Spuneam doar ca mereu m-am simtit prea mica pentru mine. Incompleta fara un brat pe care sa pun capul si fara o voce care sa imi spuna povesti.  Spuneam doar ca ma scarbesc oamenii care se saruta din convenienta, si superficial isi spun adesea " te iubesc". Cum sa iti explic ca nu e dragoste fara doi? Ca nu pasiunea te tine intr-o relatie ci tandretea?Ca nu exista doi oameni pe care sa ii fi iubit la fel? dar ca am ajuns intr-un final in aceasi stare deplorabila? Ma asteptam in viata asta ca nimic sa nu fie cum imi doream eu, si totusi...din intamplari fericite am intanlit si oameni fericiti. Oameni care mereu m-au foratat sa fiu mai buna decat sunt, mai hotarata decat par, mai rea decat se asteptau.

Am picurat deasupra cerului o multime de lucruri uitate sau nespuse. Nu mai ce imi lua. Nu mai ai  ce imi da. E ciudat ca nu mai am astepatri de nici un fel. Nici asteptatrea ta, nu o mai am. Am pierdut praful cuvintelor, am pierdut gandurile din cutia de inghetata, am pierdut un copil ratacit, am pierdut un adult nestatornic si am ramas cu mine si ce sunt azi.

Ce pot sa iti cer?nu ma lasa te rog sa uit. Nu ma lasa fara zambetul mamei mele, fara asteptarile ei. Nu ma lasa fara cer si fara sperantele din albastrul lui, nu ma lasa fara pulberea care am ramas...Nu ma lasa fara amintirea a tot ce a fost. Si nu iti mai cer. Iti impun. Eu chiar am obosit sa raman straina in lumea mea. Am obosit sa imprastii chei cand stii bine...Yala e defecta. Cum sa iti cer tie ceva?cand eu trebuie sa vin cu totul?Cum sa iti cer sa ma repari cand eu nu pot sa mai fiu defecta? Stiu....Cateodata sunt absurda. Dar te-ai prea obisnuit cu stitul meu absurd de a da vieti peste cap. Si intr-un final..Doamne... Dupa ce ti-am cerut atatea...Realizeze ca te-ai plictisit teribil ca mereu sa iti cer aceleasi lucru. Ca te-ai scarbit sa vezi aceasi inconsistenta in ganduri, aceasi nehotarare in fapte.

Dupa ce plec. Inchide usa. dar nu acoperi gaura cheii. Si daca o faci sa stii ca o trec si prin pereti doar ca sa iti zgudui somnul. Ma poti lasa fara multe.Dar pe tine nu te poti lasa fara chinul bantuirii...E o razbunare absurda...pe care eu nu o vreau...Dar vrei nu vrei...in vis sunt a ta ...

Strainul...

 Nu imi amintesc cum arati, dar mainile mele ti-ar recunoaste trasaturile intr-o mare de oameni.

 Si nici gluga aia mare nu te-ar putea pierde in oceanul de chipuri. Nici zambetul intrebator si nici ochii adanci.

  Nu inteleg  de ce imi e atat de greu sa te pun pe hartie, avand in vedere ca te-ai plimbat agale prin mintea mea de vreo saptamana.  Si e ciudat , ca esti doar o zala intr-un lant lung. Eu ma cautam pe mine in  el, il cautam pe el in tine si acum te caut pe tine in fiecare om de pe strada.

E o toamna haina, care smulge vise si asteptari, care inspaimanta speranta si spulbera iubiri. O toamna ce va trece lasand cicatrici si pe o banca in parc... un strain. Strainul care fuma linistit o tigara, zambind amar catre doua pustoaice zgribulite, intelegand-o pe bruneta si retraind zbuciumul ei.  Participai tacut la o conversatie straina, cu ochii in fumul de tigara care speria spaimele celei mici , care a ramas o vreme pironita in ochii tai. Cea mica. Cea mica eram eu. 

Eram prezenta cand ai plecat... Am vazut ca o clipa m-ai intrebat cu ochii incotro sa  pleci. Si eu am stiut. Catre viata ta de om mare.

Stiu ca intr-o zi ai sa interesectezi priviri cu mine iar. Viata e o prea mare coincidenta sa nu fie asa. Stiu ca tu nu o sa ma stii. Stiu ca eu o sa te pastrez pe aceasi banca. Cu aceasi tigara si zambet amar. Cu aceasi nehotarare si uimire. Cu acelasi dor de iubire. Cu aceasi plecare scurta insotita de uitare.

 Acum ca inchei... Strainule...cand ai sa te intorci?

Un vant ce bate...