Si nici gluga aia mare nu te-ar putea pierde in oceanul de chipuri. Nici zambetul intrebator si nici ochii adanci.
Nu inteleg de ce imi e atat de greu sa te pun pe hartie, avand in vedere ca te-ai plimbat agale prin mintea mea de vreo saptamana. Si e ciudat , ca esti doar o zala intr-un lant lung. Eu ma cautam pe mine in el, il cautam pe el in tine si acum te caut pe tine in fiecare om de pe strada.
E o toamna haina, care smulge vise si asteptari, care inspaimanta speranta si spulbera iubiri. O toamna ce va trece lasand cicatrici si pe o banca in parc... un strain. Strainul care fuma linistit o tigara, zambind amar catre doua pustoaice zgribulite, intelegand-o pe bruneta si retraind zbuciumul ei. Participai tacut la o conversatie straina, cu ochii in fumul de tigara care speria spaimele celei mici , care a ramas o vreme pironita in ochii tai. Cea mica. Cea mica eram eu.
Eram prezenta cand ai plecat... Am vazut ca o clipa m-ai intrebat cu ochii incotro sa pleci. Si eu am stiut. Catre viata ta de om mare.
Stiu ca intr-o zi ai sa interesectezi priviri cu mine iar. Viata e o prea mare coincidenta sa nu fie asa. Stiu ca tu nu o sa ma stii. Stiu ca eu o sa te pastrez pe aceasi banca. Cu aceasi tigara si zambet amar. Cu aceasi nehotarare si uimire. Cu acelasi dor de iubire. Cu aceasi plecare scurta insotita de uitare.
Acum ca inchei... Strainule...cand ai sa te intorci?
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu