sâmbătă, 4 ianuarie 2014
Eseu despre tampire sau despre cum nu am putut fi perfecta.
Sau despre cum nu am vrut. Defapt nu am reusit niciodata sa
adun procentul. Nu suta la suta. Am reusit sa fiu un om de 9 si ceva…niciodata
de 10. Asta cand nu eram ocupata sa imi dau corigentele in simtire. Niciodata
la timp, niciodata drept si nesifonat. Pentru ca am fost mereu pe fuga si
pentru ca mereu am lasat oceva neterminat. O discutie, o tigara, o amintire, o
partida de sex in care sa termine doar el. Dar nu perfecta. Nici macar siguranta
100%, cu toata paranoia mea instalata pana in apoape toata maduva oaselor.
Pentru ca probabil mi-a fost frica de oamenii fara cute pe camasa. Aia sunt
oamenii care par ca au planuit totul. Care si-au planuit oamenii, emotiile si
ranjetele. Pentru ca singurate, d’aia.
Eseu despre cum m-am
tampit si despre cum nu am reusit niciodata sa imi fie dorul absolut de
cineva. Despre cum am invatat sa inlocuiesc oameni cu carti, si paharele goale
de pe masa cu pachete goale de tigari. Toate platite de mine. Despre momentele aproape perfect futute in
care poti sa cazi si in sus. Dar zborul cu un centimentru deasupra podelei
trebuie platit si intretinut cu substante. Despre cum strangem mai mult plastic
in noi decat Bianca Dragusanu. Pana cand ne vor de inimi de lemn.
Acum ca la scoala. Structureaza, structureaza, structureaza.
"In opinia mea", acesta este un eseu despre toti oameni care vor sa plece si noi nu ii lasam. Despre toti oamenii care isi cauta curajul prin buzunare sa se intoarca cu nimic. Despre oamenii de langa noi pe care uitam sa ii mai asteptam.
Inchei. Pentru toate intrebarile bune puse persoanelor
nepotrivite.Si pentru toate raspunsurile pe care nu le mai primim sau nu le mai primim la timp. Pentru ca varianta human de
la vrei sa fii miliardar d’aia.In final totul se rezuma la un raspuns corect.
Chiar si atunci cand intrebarile nu se mai pun.
Abonați-vă la:
Postări (Atom)