Sunt cruda. Ca un ucigas calculat. ca un ucigas sociopat. Asta mi s-a spus candva. Si mi-a spus-o un om care nu ma cunsotea. Care isi inchipuia doar ca am in loc de inima o piatra. Nu gresea in totalitate, caci in piept am si o piatra de moara care apasa totusi pe o inima ce bate slab. O piatra care imi ascunde cateodata sentimentele sau care adanceste rani pana la sangerare. Am trait de atat de mult timp cu ea in piept incat ea face parte din mine. Imi apartine la fel ca lacrimile ce au izvorat din ea.
Aceasi persoana care mi-a spus ca sunt un pradator infometat mi-a spus ca o sa invat mereu sa trec mai departe. Chiar si peste iubirea ce o simteam pentru el. Acel om avea dreptate. Ce nu stia el era ca va lasa in mine o alta eu. Care avea sa il uite, pentru ca pe cea veche avea sa o ia la plecarea lui spre viata.
Am cautat deci mai departe un umar in care sa prind radacini. Un umar bun de plans pe el si de sarutat si muscat dimineata. Un umar cu gust de dragoste si de cafea cu lapte si cu miros de tutun. M-am pierdut cam pe la jumatatea drumului. Si am inceput sa caut doar intelegere. Devierea a venit odata cu incercarea de a scapa de fantome vechi si diavoli proprii. Spunea odata o prietena ca atunci cand te intreci cu ce ti-e frica, mereu te va ajunge si te va devora fara mila.
Toti deci au stiut cate ceva despre mine. Toti stiau ca eu sunt asa si pe dincolo. Toti mi-au dat sfaturi sa fac cutare, dar nu au fost efectiv prezenti sa imi vada reusita sau infrangerea. Toti au crezut ca ma cunosc si toti au plecat rand pe rand intr-un final, lasand sala de cinema goala, in urma poate ceva gunoaie si flegma dar mereu o nepasare graitoare.
Un prieten scria despre butonul salvator, "Save". Daca eu caut pe tastatura asta confunza care e viata mea, ceva, cu siguranta acel ceva e butonul DELETE. Vreau sa sterg semne, treceri ale unor oameni cu adevarat cruzi prin viata mea, intamplari care m-au schimbat in cine sunt azi. As sterge cine sunt, m-as intoarce la cine am fost.
Un om spunea despre mine ca sunt intai OM. Un om. Un om care a trebuit doar sa creada ca pot . Si daca e sa cred pe cineva inapoi, aceea sunt eu. Daca o sa fiu bine?Cu siguranta o sa fiu. Daca o sa ies basma curata?Intodeauna. Daca am sa iert pe cineva?Pe nimeni.
joi, 30 decembrie 2010
miercuri, 22 decembrie 2010
Conversatii cu necunoscutul:)
Ma pasioneaza sa te vad cum te rascolesti in ganduri. Sau cum nu o faci. Imi place sa te vad calm sau nervos, timid , scrabit, sociabil sau arogant. Imi place sa nu te vad. Imi place caci nu te cunosc mai departe de perchea de ochi albastri.
Acum ceva vreme poate m-as fi grabit spre nou si spre ceea ce tu reprezinti. Intelepciunea omului care s-a fript imi tipa sa stau linistita in banca mea si sa privesc cum te joci si te amagesti singur:) E noua tresarirea sufleteasca, dar veche greseala si eu nu o sa imi sparg capul de doua ori cu aceasi piatra.
Esti ca un gand strain care se furiseaza in minte si insamanteze acolo obsesia, dorinta de a domina, gustul metalic al infrangerii si mai ales dorinta de lupta. Daca nu as fi invatat cat de nociv imi este un asemenea gand ,poate poate ai fi reusit sa treci de la stadiul de umbra vaga la un chip complex, cu imperefectiuni si calitati. Dupa atatea ganduri ce ti-au semanat candva, azi nu ma mai las prinsa in jocul cu mine.
Tu nici nu ai juca, ci eu m-as confrunta si m-as intrece cu mine pentru tine, pana cand una din mine va castiga.
Atunci vei inceta sa mai prezinti interesul specific unei prazi care incearca prea des sa isi scoata coltii in fata vanatorului si care dupa imblanzire isi pleaca mult prea des capul. Sau poate nu ai fi asa. dar eu nu imi asum riscul necunoscutule:)
Ramai la stadiul de idee, de gand nefinalizat strecurat fara voie in mintea mea. In curand vei inceta sa ma pasionezi:)
Acum ceva vreme poate m-as fi grabit spre nou si spre ceea ce tu reprezinti. Intelepciunea omului care s-a fript imi tipa sa stau linistita in banca mea si sa privesc cum te joci si te amagesti singur:) E noua tresarirea sufleteasca, dar veche greseala si eu nu o sa imi sparg capul de doua ori cu aceasi piatra.
Esti ca un gand strain care se furiseaza in minte si insamanteze acolo obsesia, dorinta de a domina, gustul metalic al infrangerii si mai ales dorinta de lupta. Daca nu as fi invatat cat de nociv imi este un asemenea gand ,poate poate ai fi reusit sa treci de la stadiul de umbra vaga la un chip complex, cu imperefectiuni si calitati. Dupa atatea ganduri ce ti-au semanat candva, azi nu ma mai las prinsa in jocul cu mine.
Tu nici nu ai juca, ci eu m-as confrunta si m-as intrece cu mine pentru tine, pana cand una din mine va castiga.
Atunci vei inceta sa mai prezinti interesul specific unei prazi care incearca prea des sa isi scoata coltii in fata vanatorului si care dupa imblanzire isi pleaca mult prea des capul. Sau poate nu ai fi asa. dar eu nu imi asum riscul necunoscutule:)
Ramai la stadiul de idee, de gand nefinalizat strecurat fara voie in mintea mea. In curand vei inceta sa ma pasionezi:)
duminică, 19 decembrie 2010
taceri albe....
In casa miroase a cald de soba si afara a ger de iarna si a nea proaspata. A viscolit si peste suflet gol , si am ramas o poza invechita cu peisaje de iarna..
Nu am mai scris de mult.Prin lacrimi mi-am secat litere, prin zambete mi-am secat metafore.
Ti-am zis... nu imi place iarna. Mi-e frig...mai frig decat oricand si cand suflul tacerilor albe imi ingheata sufletul ma ascund in spiritul Craciunului si in copilul de alta data. In fiecare iarna, am lasat un inger in zapada. Iarna asta ingerul s-a ascuns intr-o tacere si a incremenit acolo. Sau a murit inghetat.
Sa scriu?Sa scriu despre ce simt?Si daca daca toate se opresc pe tastatura?. Si daca vreau sa ajunga la cineva si nu vor ajunge nicicand nespusele cuvinte dulci? Pentru fiecare cuvant va ramane o tacere si o fereastra de messenger deschisa fara un cuvant spus. Pentru fiecare raset va ramane si o lacrima.
A venit o vacanta fugara si s-a ascuns in caietele de la scoala. Caietele s-au ascuns intr-un ghizodan si au amortit acolo sub birou. Toate se ascund. Si tu o faci. Atat de des incat te temi si tu.Te ascunzi de absolut tot ce nu ai facut si te urmareste ca o naluca. Ii furi cate un zambet pe scari, prin vis, pe alee, in fata magazinului , si taci. si peste tacerea ta ninge. E fata aia mica si dulce care te face sa inrosesti si caruia nu o sa ii spui niciodata nimic. E baiatul acela timid si induiosator pe care nu o sa il ai. E doar iarna. E doar o poveste intre multe altele.
Fulgii sunt ferestre spre cer. Colinda e fereastra spre copilarie. Mosul e o feresatra spre fiecare Craciun uitat:)
Iarna asta are ochii albastri, ca a unui inger cu ochi albastri:)
Nu am mai scris de mult.Prin lacrimi mi-am secat litere, prin zambete mi-am secat metafore.
Ti-am zis... nu imi place iarna. Mi-e frig...mai frig decat oricand si cand suflul tacerilor albe imi ingheata sufletul ma ascund in spiritul Craciunului si in copilul de alta data. In fiecare iarna, am lasat un inger in zapada. Iarna asta ingerul s-a ascuns intr-o tacere si a incremenit acolo. Sau a murit inghetat.
Sa scriu?Sa scriu despre ce simt?Si daca daca toate se opresc pe tastatura?. Si daca vreau sa ajunga la cineva si nu vor ajunge nicicand nespusele cuvinte dulci? Pentru fiecare cuvant va ramane o tacere si o fereastra de messenger deschisa fara un cuvant spus. Pentru fiecare raset va ramane si o lacrima.
A venit o vacanta fugara si s-a ascuns in caietele de la scoala. Caietele s-au ascuns intr-un ghizodan si au amortit acolo sub birou. Toate se ascund. Si tu o faci. Atat de des incat te temi si tu.Te ascunzi de absolut tot ce nu ai facut si te urmareste ca o naluca. Ii furi cate un zambet pe scari, prin vis, pe alee, in fata magazinului , si taci. si peste tacerea ta ninge. E fata aia mica si dulce care te face sa inrosesti si caruia nu o sa ii spui niciodata nimic. E baiatul acela timid si induiosator pe care nu o sa il ai. E doar iarna. E doar o poveste intre multe altele.
Fulgii sunt ferestre spre cer. Colinda e fereastra spre copilarie. Mosul e o feresatra spre fiecare Craciun uitat:)
Iarna asta are ochii albastri, ca a unui inger cu ochi albastri:)
sâmbătă, 27 noiembrie 2010
Ultima scrisoare a ploii
Ma descalt de tot ce e al tau si mi-am luat sperante noi care imi pregatesc picioarele pentru calatorii nesfarsite. Fara sa cracnesti in fata mea te rog. Eu zambesc prea des ca sa ma poti privi in ochii rautaciosi. Stii...nu m-ai dezbracat de mine si de idei preconcepute astfel incat eu sa vreau sa te dezbrac de doua randuri de piele sa iti gust focul din inima. Deci hai jocul asta sa il facem fara carti, fara maini, fara ranjete si fara mandrii... Jocul l-ai facut tu, dar eu il cunosc mult prea bine ca sa pierdem vreo unul.
Trebuie sa iti recunosti ca nu va fi nici una pe care sa o vrei si sa o indepartezi ca pe mine. Eu ca nu a fost nici unul pe care sa il visez si sa il asez langa mine in neant. Si stiu...stiu ca iti curge viata prin vene, stiu ca iti curge dorinta si foc, dar stii ca sunt ploaia ce te va stinge usor de fiecare data cand vei avea impresia ca m-ai mistuit de tot.
De fiecare data cand in gand imi voi face loc ca un pacat dureros si dulce in gandul ta, de fiecare data cand vei inchide ochii si ma vei transforma din regret in oftat, de fiecare data cand mandria iti va spune ca din tot ce ai , eu sunt ce nu ai, atunci vei scrie in suflet alte scrisori ale ploii de vara.
Esti omul cuvantului. Pe tine fapta, te indeaprteaza ca tamaia pe drac. Fapta te indeparteaza si mai ales neputinta pe care ti-o da. Defapt nu vrei ca eu sa fi facut tot ce voiai sa fi facut tu. Defapt cuvintele te-au incarcat prea tare cu mine ca faptele sa o faca inca si mai mult. Si vreau sa recunosti privind in urma ta, ca ingerii au chip ca al meu, dar vointa mea e cu adevarat diavoleasca.
Daca te pot face fericit?Poti sa juri. Daca vreau sa ma lupt cu tot ce iti trece tie prin cap?Nici vorba. Nu ma conditioneaza azi nimic in afara de cateva datorii morale.Daca iubesc?Din ce in ce mai mult. Daca sunt iubita? In fiecare clipa. Sunt atat de simpla incat te complici de fiecare data in detalii.
Aceasta ultima scrisoare a ploii, te lamureste sau nu. Aceasta ultima scrisoare ma lamureste pe mine. Ma face sa fiu mai "unwritten" ca nicioadata. Sa fiu tot ce ti-ai dorit si tot ce nu ai avut parte. Prin aceasta scrisoare ma scriu ca pe un gand nespus dar infaptuit, si ma materializez ca dorinta ta neindeplinita.
***************************************************************************
Ploua crunt si necontenit pe strazi nevazute de ochii tai. Ploua necontentit prin ochii mei caprui. E o ceata infricosatoare mai incolo de pleoapa mea. O noua zi, un nou camp de lupta, inca un inger mort, inca o speranta sfasiata , inca o victorie. Cu cine lupt? Cu mine:)
Trebuie sa iti recunosti ca nu va fi nici una pe care sa o vrei si sa o indepartezi ca pe mine. Eu ca nu a fost nici unul pe care sa il visez si sa il asez langa mine in neant. Si stiu...stiu ca iti curge viata prin vene, stiu ca iti curge dorinta si foc, dar stii ca sunt ploaia ce te va stinge usor de fiecare data cand vei avea impresia ca m-ai mistuit de tot.
De fiecare data cand in gand imi voi face loc ca un pacat dureros si dulce in gandul ta, de fiecare data cand vei inchide ochii si ma vei transforma din regret in oftat, de fiecare data cand mandria iti va spune ca din tot ce ai , eu sunt ce nu ai, atunci vei scrie in suflet alte scrisori ale ploii de vara.
Esti omul cuvantului. Pe tine fapta, te indeaprteaza ca tamaia pe drac. Fapta te indeparteaza si mai ales neputinta pe care ti-o da. Defapt nu vrei ca eu sa fi facut tot ce voiai sa fi facut tu. Defapt cuvintele te-au incarcat prea tare cu mine ca faptele sa o faca inca si mai mult. Si vreau sa recunosti privind in urma ta, ca ingerii au chip ca al meu, dar vointa mea e cu adevarat diavoleasca.
Daca te pot face fericit?Poti sa juri. Daca vreau sa ma lupt cu tot ce iti trece tie prin cap?Nici vorba. Nu ma conditioneaza azi nimic in afara de cateva datorii morale.Daca iubesc?Din ce in ce mai mult. Daca sunt iubita? In fiecare clipa. Sunt atat de simpla incat te complici de fiecare data in detalii.
Aceasta ultima scrisoare a ploii, te lamureste sau nu. Aceasta ultima scrisoare ma lamureste pe mine. Ma face sa fiu mai "unwritten" ca nicioadata. Sa fiu tot ce ti-ai dorit si tot ce nu ai avut parte. Prin aceasta scrisoare ma scriu ca pe un gand nespus dar infaptuit, si ma materializez ca dorinta ta neindeplinita.
***************************************************************************
Ploua crunt si necontenit pe strazi nevazute de ochii tai. Ploua necontentit prin ochii mei caprui. E o ceata infricosatoare mai incolo de pleoapa mea. O noua zi, un nou camp de lupta, inca un inger mort, inca o speranta sfasiata , inca o victorie. Cu cine lupt? Cu mine:)
duminică, 21 noiembrie 2010
-=Pustnica=- Part II
Au trecut ani verzi, si parca era nauca, neintelegandu-si menirea. Daca ar fi avut vreo una. Era copilul padurii si a noptii, un copil trist care a devenit o ninfa a padurii…una de o frumuseste salbatica, cum numai o femeie vanjoasa si agera ar fi avut…Dar ea era vesnic trista.
Azi se trezi dupa cateva zile de nestire si nefiinta… trezita de foame, sau din inertie… Era ceva ciudat in legatura cu mintea ei. Isi amintea selectiv anumite lucruri , avea cate un flash-back , sau vede cum o lumina ce ii albeste orizontul… Daca ar fi stiut ce inseamna apartenenta a ceva, si ca defapt ei ii apartinea cerul si cantul pasarilor si brazii verzi ar fi fost fericita…dar ea nu stia, si era mohorata ca o zi de toamna intr-un loc de care se simtea straina…
Cand intra in coliba, se repezi la crapatura din spatele plitei improvizate. Niste pietre stralucitoare I se plimbau din mana in mana. Scoase tot aerul din piept. Erau tot acolo. Nu stia exact ce sunt, dar mama ii spusese ca o sa o scoate candva din padure, si ca o sa vada cum arata o trasura. Asa e… mama ii spune de multe ori lucruri ciudate… Lumea de dincolo de pustnicie parea imposibila, si daca ea chiar exista va ramane probabil neschimbata, asa cum neschimbat ii era destinul copilei.
Trecea primavara, si pustnica tot bantuia satul ajungand pana la capatul lui cu o desaga in care tine biblia si colierele mamei. Stia ca doar de ele avea nevoie. Dar niciodata nu reusea sa treaca de ultima casa. Cand se varsa apusul si ea mai avea doar un pas, dupa multe asteptari se intoarcea lacrimand in darat. Si satenii o vedeau, frumoasa, tanara si trista. Adesea spuneau ca ea plateste pentru pacatele masii si a lu’ tasu’ mare, dar ea biata nici pacatul nu stia ce e in adevartul sens al cuvantului. Platea ca e om. Era un Iisus temator, care se perinda prin timp fara sa il inteleaga, caci si ea purta o cruce cat pentru toata omenirea. Crucea singuratatii. Alte babe, credeau ca e vrajitoare si ca ca vorbeste cu ielele si se temeau sa isi lasa copii murdari pe langa ea pt ca adesea ii fixa cu privirea.
. O data, un mos, o lua de mana ca ea fara macar sa simta si o duse ca pe o bucata de carpa fara viata pana la hotarul fostei mosii Iliesti.isi intinse , batranul mana si picta orizontul cu ea.
-Asta fata draga a fo’ a lu’ tatatu’ mare. Tu sa te intorci dupa ie’ ca mare pacat lu’ Dumnezo ai sa faci daca nu iei ce a fost a lu’ mosii tai de veacuri intregi. Nu tot, sa vii macar dupa o lopata de tarana.
Si ea doar il privi nauc o clipita. Se vazu inalta in ochiii plini de batranete si lacrimi…stranse mana ce o condu-se si apoi o zbughi ca din pusca spre ce?Incotro?
sâmbătă, 20 noiembrie 2010
Conversatii cu fata din reflectie
Mureau in scrumiera tigari . Doua inca fumegau in tacerea lor .Cafeua nu mai aburea dar era suficienta incat sa spele o zi murdara de tristete. Creata mea, la fel ca si mine se lasa cuprinsa de plictiseala aia moale sora cu relaxarea. Flecaream si minutele se scurgeau si cam orice urma de amaraciune la fel.Cafeneaua slab luminata ne adapostea incercarea de ucide timpul. Cate s-au intamplat? Cate au trecut?cat ne-am trecut si cat a am ramas? Suspensia ma ucidea...ca si tigarile, ca si cafeaua, ca si viata...incet dar sigur...
As multumi cuiva pentru ea, dar nu e conditionata cumva prietenia noastra...Suntem doar noi, cu viata noastra hoatica...cu o viata care ne-a prins intr-un corp necorespunzator valurilor care au trecut peste anii nostri...putini la numar si care stau strajieri ai unui viitor incert. Cand M isi ia viata la misto, cand si eu o fac ...cand raman praf dupa cine stie ceiubire distrugatoare, cand pe ea o mananca toate consecintele greselilor umane....mereu dupa mine va strange ea ruina si o va pune la loc...mereu voi fi eu sa o ajut sa schimbe macazul si sa inceapa un nou rand din povestea vietii ei.
La a nu stiu cata tigara deja tacerea luase loc la masa noastra patata de cafea si scrum. Fumul fugea catre lumina si am vazuto pe cand il urmaream. Ma privea cu o ironie amara din sticla geamului. Tigara lunga ii fumega si ei.Pana la urma s-a intors?da...s-a intors? Chipul ei angelic nu mi se mai potrivea. Ci doar tristetea din ironia ei. O priveam in blur...o auzeam in fundal...
- -Tu esti Claudia?Alice fara tara? Nu..esti Alice...Alice a nimanui...nu poti fi. Ea zambea. Des chiar.Unde ai lasato?
- -Am lasato cu cutia ei de inghetata in gara. Nu stiai? Se terminase praful de cuvinte. Si am parasaito plangand pe un peron pustiu.
- -Da...Era oarecum de asteptat. Defapt Claudia stia ca nu e viata lunga pentru Alice. Si vinovata esti tu. Pentru ca mereu ai lasato pe maini stangace. Ai daruito la infinit pana cand te-au lasat fara ea. Cu tot cu rochita ei alba, cu tot cu ale ei vise si sperante si cu creturile ei copilaresti. Ai ciuntito. Recunoaste ca nu ai lasato tu. Te-a lasat ea pe tine. Crezi naiv ca o vei gasi tot acolo.
- -Intr-un final m-a gasit ea pe mine. Doar vorbesc cu tine.
- -Nu te mai minti singura.Tot tu sunt. Si sunt dezamagita sa stii. Privestete cum te distrugi. Tigari? Nici nu ai fi in stare sa fumezi. Ametesti si te ineci. Multe tigari e deja o aberatie. Ai putea totusi sa fii mai originala...
Deja ma enerva la culme.Ma enervam la culme.
- -Oamenii se mai schimba stii?Stii cate m-au facut sa scriu asa? Stii cate m-au facut sa distrug ce am fost si sa fiu alta?
- -Te-ai schimbat?Hohotele ei imi umpleau timpanele.Da. stiu . eram acolo. Tot timpul. Dar e tipic tie sa dai vina pe ce ti se intampla. Porti crucea ta, a ta. Ai ales?
- -Iesi. Dute. Indoielile nu vor curge iar. Am ales.
M ma facu atenta. Fumul tot isi facea cale spre lumina. Cafeneaua tot slab luminata era. Tigara se arsese pana la filtru. Cafeua ma privea rece. Am sorbit tacut din ea, am aprins alta tigara si m-am lasat iar cuprinsa de plictiseala moale si lupta cu timpul incepu iar.
vineri, 19 noiembrie 2010
Cuib de sticla
Am rostit ades cuvinte de sticla. Am trait prin prisme. Prisma a ceea ce am vrut sa fie, prisma a ceea ce a fost, prisma a ceea ce urma candva sa se intample ,si cumva toate erau de sticla. Dupa lungi dezbateri cu mine mi-au facut un "suflet de stcla".
Ridicol e ca tocmai acest material aparent fragil mi-a faurit existenta ca si spirit. Nu am fost cu adevarat puternica niciodata, dar niciodata nu am avut acea fragilitatate gingasa pe care am infatisat-o.. Am fost un om care se poate identifica doar cu sine si care se ciobeste usor. Candva spuneam ca "I bruise easily"... apoi stiam ca intodeauna vor ramane aprentele tale peste tot in suflet , dar stiai si tu. stiam si eu. stiam amandoi cat de fragil e zidul care ne desparte si totusi cat de prezent e. Exact ca de sticla.
I found your fingerprints
on a glass of wine
Do you know you're leaving them
all over this heart of mine too
But if i never take this leap of faith
I'll never know
So im learning to fall
with no safety net to cushion the blow...
Scriu din ce in ce mai amar. si din scris mi-am facut un refugiu...si pentru un om cu lacrimi ca de sticla, cu zambet ca de sticla...cu un suflet de sticla nu se potriveste decat un cuib de sticla. Respir amintiri si vorbe care se sparg haotic pe langa mine. Te citesc insa nesatios si ma imbonlavesc rapid de aceasi crunta sete de dor. Si toti ma intreaba: "Ba fata, cand ne dai si ceva optimist de citit?"sau "Am vazut =Pustnica=. De ce schimbi stilul?"ori mai rau "Ai observat cat de tare te asemeni in scris cu "x" scriitor?". Nu ma inspir. Eu nu sunt un om inspirat. Eu nu am ceea ce voi numiti "flow". Eu am doar ceea ce am trait si ceea ce am vazut. Eu m-am avut doar pe mine dintodeauana desi vezi ca m-am daruit pana am ramas cu franturi si ruine de sticla. Am vazut scrisul mereu ca pe cuibul meu de sticla. Eu nu eleborez.Nu gandesc o metafora deci nu te pune sa imi spui ca epitetul "nustiucare" trebuia pus" nustiuunde". Pe mine inca ma deprima tastatura, si nu pentru ca nu imi vine nimic in cap de scris,ci pentru ca imi lipseste dexteritatea hartiei.
Anyone who can touch you
can hurt you or heal you
Anyone who can reach you
can love you or leave you
So be gentle...
Am pierdut pana acum prea multe ca sa imi mai fie teama de vreun eventual esec. Ma amuza cand incerci sa ma descosi, vrajesti, lingusesti sau ofensezi.Esti ridicol doar pentru ca am renuntat de mult la partea din mine care se subordona la ceea ce se asteptau cu totii ca eu sa fac.
Se apropie de final o toamna care a lasat o alta eu ca marturie a trecerii prin viata mea. Acum toamna nu se mai asterne ca anul trecut...Dar nici zapada ca anul urmator...
Ridicol e ca tocmai acest material aparent fragil mi-a faurit existenta ca si spirit. Nu am fost cu adevarat puternica niciodata, dar niciodata nu am avut acea fragilitatate gingasa pe care am infatisat-o.. Am fost un om care se poate identifica doar cu sine si care se ciobeste usor. Candva spuneam ca "I bruise easily"... apoi stiam ca intodeauna vor ramane aprentele tale peste tot in suflet , dar stiai si tu. stiam si eu. stiam amandoi cat de fragil e zidul care ne desparte si totusi cat de prezent e. Exact ca de sticla.
I found your fingerprints
on a glass of wine
Do you know you're leaving them
all over this heart of mine too
But if i never take this leap of faith
I'll never know
So im learning to fall
with no safety net to cushion the blow...
Scriu din ce in ce mai amar. si din scris mi-am facut un refugiu...si pentru un om cu lacrimi ca de sticla, cu zambet ca de sticla...cu un suflet de sticla nu se potriveste decat un cuib de sticla. Respir amintiri si vorbe care se sparg haotic pe langa mine. Te citesc insa nesatios si ma imbonlavesc rapid de aceasi crunta sete de dor. Si toti ma intreaba: "Ba fata, cand ne dai si ceva optimist de citit?"sau "Am vazut =Pustnica=. De ce schimbi stilul?"ori mai rau "Ai observat cat de tare te asemeni in scris cu "x" scriitor?". Nu ma inspir. Eu nu sunt un om inspirat. Eu nu am ceea ce voi numiti "flow". Eu am doar ceea ce am trait si ceea ce am vazut. Eu m-am avut doar pe mine dintodeauana desi vezi ca m-am daruit pana am ramas cu franturi si ruine de sticla. Am vazut scrisul mereu ca pe cuibul meu de sticla. Eu nu eleborez.Nu gandesc o metafora deci nu te pune sa imi spui ca epitetul "nustiucare" trebuia pus" nustiuunde". Pe mine inca ma deprima tastatura, si nu pentru ca nu imi vine nimic in cap de scris,ci pentru ca imi lipseste dexteritatea hartiei.
Anyone who can touch you
can hurt you or heal you
Anyone who can reach you
can love you or leave you
So be gentle...
Am pierdut pana acum prea multe ca sa imi mai fie teama de vreun eventual esec. Ma amuza cand incerci sa ma descosi, vrajesti, lingusesti sau ofensezi.Esti ridicol doar pentru ca am renuntat de mult la partea din mine care se subordona la ceea ce se asteptau cu totii ca eu sa fac.
Se apropie de final o toamna care a lasat o alta eu ca marturie a trecerii prin viata mea. Acum toamna nu se mai asterne ca anul trecut...Dar nici zapada ca anul urmator...
sâmbătă, 6 noiembrie 2010
Pustnica -=I=-
Dupa multe nopti petrecute in frigul primaverii timpurii, nopti petrecute intr-o ceata neterminata, pustnica se trezi pe campul galben…Unde era?Si cerul acela cui apartine?
Imbracata intr-o ie galbena de vremuri si niste poale scurte pentru inaltimea ei, se puse in genunchi si privi adanc cu privirea ei capruie spre infinitul de dupa nori. Cu o jale trupeasca, si durere in glas isi infipse degetele lungi in pamant si framantandu-l tipa catre divinitatea tacuta: “Doamne Dumnezeule… de ce ma pui sa indur?” si apoi cu o groaza neinteleasa isi acoperi gura cu mainile murdare si privi nauc in jur. A cui era ea?De unde venea si incotro avea sa se duca? Franturi din viata ce ii pare neverosimila I se perindau pe sub pleoape. O lacrima fugara ii tasni si se prelinse pe obrazul murdar de tarana.
Pustnica, fiind ca asa ii spuneu taranii din imprejurmi, era femeie dar ea nu stia. Mama ei murise tot in pustnicie, pe cand ea avea doar 12 ani.Au trecut vreo 7 de atunci, dar ea nu stia sa masoare timpul, fiind captiva in pustiul lasat mostenire. Taranii ii cunosteau mama, ea nu a fost pustnica din todeauna, ci a fost fata de ciocoi, dar cate s-au schimbat de atunci…. Cand istoria i-a jucat acea farsa, nu stia, dar suferea de piept si ramasese si grea cu unul din argatii tataluii sau…Inainte sa fie alungata, I s-a luat tot…familie, casa, identitate si respect de sine… avea doar o coliba in padure si compania unei pisici aciuata din sat. Veronica, fosta domnisoara cu zestre si conac, nu isi botezase fata, si abia avea cu ce sa ii potoleasca foamea, dar daca nu ar fi avut acea groaza de o moarte in singuratate , ar fi daruit-o nefiintei, si poate ca ar fi fost mai bland asa. Fata nu avea un nume, sau daca a avut il uitase caci mama ei rareori o striga… se hranea cu fucte vara si iarna, mai fura vanat din capcanele vanatorilor sau prinde turturele de prin copaci…si fata stia sa vorbeasca greoi, stia doar de identitatea lui Dumnezeu si vag a mamei sale, care in timp era tot mai bonlava. Au fost pregatiri indelungate ca fetita sa stie ce are de facut cand mama ei o inchide ochii si nu ii va mai deschide.Si mama a inchis ochii… Si de atunci, pustnica era un strain intr-o lume goala.
Au trecut ani verzi, si parca era nauca, neintelegandu-si menirea. Daca ar fi avut vreo una. Era copilul padurii si a noptii, un copil trisit care a devenit o nimfa a padurii…una de o frumuseste salbatica, cum numai o femeie vanjoasa si agera ar fi avut…Dar ea era vesnic trista.
Azi se trezi dupa cateva zile de nestire si nefiinta… trezita de foame, sau din inertie… Era ceva ciudat in legatura cu mintea ei. Isi amintea selectiv anumite lucruri , avea cate un flash-back , sau vede cum o lumina ce ii albeste orizontul… Daca ar fi stiut ce inseamna apartenenta a ceva, si ca defapt ei ii apartinea cerul si cantul pasarilor si brazii verzi ar fi fost fericita…dar ea nu stia, si era mohorata ca o zi de toamna intr-un loc de care se simtea straina…
sâmbătă, 30 octombrie 2010
Legaturi....
Stii prietene...am inca o multime de lucruri sa iti impartasesc. Am multe regerete de spulberat prin prisma ochilor tai si inca o poveste de scris despre drumurile incepute si lasate neterminate. Stii...prin viata mea au mai trecut oameni care iti semanau. Oameni pe care i-am iubit si care au lasat cicatrici pe inima mea. Cateodata le privesc si e ciudat ca inca mai dor majoritatea. Nu am uitat niciunul. nu te voi uita cu siguaranta nici pe tine, dar cand va fi necesar sa imi strang iar valizele cu sperante si vise, voi pleca. Iar. E cumva trist sa stii ca in viata unui om esti un spectator care joaca. Care amuza publicul si care este chiar auditoriul. Cand partea mea se va sfarsi, voi strange recuzita...voi sterge machiajul si vom arunca mastile ca sa pot parasi teatrul in linste.
Stiu ca iti sunt draga. ca un copil care face prostii intr-una. Ca un copil mare, care te asculta cand adultii mici nu o fac. Stiu ca ades te apasa admosfera vietii proprii si ca in mine vezi refugiul. Necunoscuta care rezolva ecuatia. Cat de ciudata ti se pare pofta mea de viata cand stii ca ma macina toate cele ce se plimba noaptea sub pleoape, cat de trist iti pare zambetul meu cand sunt straina de mine...
Am enumerat prea des esecurile noastre. Prea des am deplans tot ce ne-a facut oamenii de azi. Astazi, acum, pentru tine sarbatoresc faptul ca existenta mea poate lua oricand curbe spre mai bine, pot oricand sa intanlesc oameni ca tine..."Ma faci sa fiu eu..ceea ce nu au reusit multi". Si nu fi trist. cand va fi sa plec, sa ramai zambind... Pentru toate cate au fost pana acum....
"ai intrat in casa mea pe fereastra
se intampla pe la 5 dimineata
te purtai ca si cum ne stiam de-o viata
ti-ai aprins un chistoc de pe masa
si spuneai cat de cald e afara
si ca stam pe aceeasi scara
am vorbit cate in luna si-n stele
mi-ai intrat chiar si-n visele mele
esti cum mine mereu , n-ai plecatsufletul tau stie
priteneeee nu te-am uitat
nu te-am uitat , nuuu ... nu te-am uitat !"
sâmbătă, 23 octombrie 2010
Alei pentru mainile tale....
Ma hotarasem sa imi inchid viata ca pe un drum stricat si intrat in reparatii...Dar nu poti sti niciodata cand de nicaieri se rupe din cerul albastru o bucata de soare.Soare albastru?Nu. Doar soare. E greu sa fii aceasi veche eu cand m-am ingropat in gropile din viata mea de atatea ori.
Mi-am facut din viata un drum. Mi-am facut din viata o alee pentru mainile tale. Si le-am pedepsit sa traseze si deseneze harti catre alta lume. Mi le desenezi adesea in somn...Mi le desenezi si le uiti neterminate. Ai facut intre omoplati banca pentru buzele obosite de adesele crispari si de datile in care s-au frant. E inceputul unei alei fine. E singurul loc din mine care a ramas intreg. Si fin. Si mereu deschis. Indiferent de starea inimii mele, mult prea tradatoare pentru a fi luata in seama, spatele meu a fost mereu o cale catre iubire.
Cand ai invatat sa pictezi si zambete pe cerul meu imi parea incredibil. Cand ai pus ceva viata in moartea mea vie, cand stiam ca vei veni...te-am asteptat. Te astept inca in fiecare seara dupa ce te aud vorbind incet...te astept ca pe un dar de Craciun. Zau ca ploaia nu poate sa ma trimita inca mai departe..Am ajuns probabil intr-un loc unde ar trebui sa stau. Sa astept sa...fie mai bine.
Poate oricand sa fie mai rau, poate oricand sa se intoarca totul in bine sau sa nu mai fie nimic. Poate ca trebui sa raman eu asa cum sunt. Poate ca toate drumurile pe care le-am inceput ar trebui sa le continui acum. Pe toate. Poate ca radacini o sa prinzi tu in trupul meu si poate ca intr-o zi o sa renunt la poate.
Stii ca am lasat o multime de ganduri in cutia mea de inghetata, si am imprastiat praf de cuvinte intr-o gara pustie. Dar sufletul meu gol...il vei umple tu....
Mi-am facut din viata un drum. Mi-am facut din viata o alee pentru mainile tale. Si le-am pedepsit sa traseze si deseneze harti catre alta lume. Mi le desenezi adesea in somn...Mi le desenezi si le uiti neterminate. Ai facut intre omoplati banca pentru buzele obosite de adesele crispari si de datile in care s-au frant. E inceputul unei alei fine. E singurul loc din mine care a ramas intreg. Si fin. Si mereu deschis. Indiferent de starea inimii mele, mult prea tradatoare pentru a fi luata in seama, spatele meu a fost mereu o cale catre iubire.
Cand ai invatat sa pictezi si zambete pe cerul meu imi parea incredibil. Cand ai pus ceva viata in moartea mea vie, cand stiam ca vei veni...te-am asteptat. Te astept inca in fiecare seara dupa ce te aud vorbind incet...te astept ca pe un dar de Craciun. Zau ca ploaia nu poate sa ma trimita inca mai departe..Am ajuns probabil intr-un loc unde ar trebui sa stau. Sa astept sa...fie mai bine.
Poate oricand sa fie mai rau, poate oricand sa se intoarca totul in bine sau sa nu mai fie nimic. Poate ca trebui sa raman eu asa cum sunt. Poate ca toate drumurile pe care le-am inceput ar trebui sa le continui acum. Pe toate. Poate ca radacini o sa prinzi tu in trupul meu si poate ca intr-o zi o sa renunt la poate.
duminică, 17 octombrie 2010
Pansamente
Pai... e ciudat ..candva inger...ai imbracat repede comfortabila haina de...demon...Initial am tins sa cred ca e felul tau de a trece peste si cand rand pe rand se contectau firisoarele in capul meu... cand imi dadean seama ca tot ce pentru mine era pansament , pentru tine era un mod mai usor de a ma curata de prin viata ta... Cu aceleasi cuvinte alese, cu acelesai puncte slabe pe care le am..cu aceasi blandete in glas. si daca tot suntem la capitolul miere in glas... De ce te-ai obosit? Ca daca ma gandesc acuma par vorbe in vant. spuse exact ca sa te speli pe maini si ma intreb de ce sa te tot invarti dupa coada.... Esti atat de uman incat te iert....
Realizezi probabil ca asta e ultima scriere pe care ti-o dedic nu?Ca te ingrop in pamantul aceleasi iubiri care ti-o port sau ti-o purtam si ai sa ai deasupra capului aceasi curce a dezamagirii si a uitarii... Trebuie sa recunosc ca te-am supraestimat. si pe tine si pe ...ceea ce credeam ca simti... Dar iti pot intelege "decadenta". Stiam ca daca te urc sus...ai sa cazi de sus. Pana la urma... esti un om si tu... nu poti fi ingerul care credeam eu ca ai putea fi...
Pentru toate noptile de insomnie pentru care tin sa iti multumesc...Pentru toate lucrurile frumoase pe care mi le-ai spus, din suflet sau nu, pentru cate sperante m-ai lasat sa imi fac...dragul meu baby...pentru toate astea iti las promisiunile...te dezleg de ele. nu te mai invinovatesc de instrainarea de ele.
Inchei....zau daca nu te-am iubit si zau daca nu sunt acum profund scarbita...chiar nu... nu ma suna... nu ma cauta... nu ma face sa fiu ipocrita doar pentru a raspunde la fel..asta e acum...o sa te pastreez ca pe amintire frumoasa care s-a sfarsit cu smulgere violenta de pansament. Nu imi trebuie calmante. Sunt mandra, rea, vipera si autodistructiva. Te respect ca poti fi altfel.
Nu baby... nu mai plang. Big girls don't cry:)
Realizezi probabil ca asta e ultima scriere pe care ti-o dedic nu?Ca te ingrop in pamantul aceleasi iubiri care ti-o port sau ti-o purtam si ai sa ai deasupra capului aceasi curce a dezamagirii si a uitarii... Trebuie sa recunosc ca te-am supraestimat. si pe tine si pe ...ceea ce credeam ca simti... Dar iti pot intelege "decadenta". Stiam ca daca te urc sus...ai sa cazi de sus. Pana la urma... esti un om si tu... nu poti fi ingerul care credeam eu ca ai putea fi...
Pentru toate noptile de insomnie pentru care tin sa iti multumesc...Pentru toate lucrurile frumoase pe care mi le-ai spus, din suflet sau nu, pentru cate sperante m-ai lasat sa imi fac...dragul meu baby...pentru toate astea iti las promisiunile...te dezleg de ele. nu te mai invinovatesc de instrainarea de ele.
Inchei....zau daca nu te-am iubit si zau daca nu sunt acum profund scarbita...chiar nu... nu ma suna... nu ma cauta... nu ma face sa fiu ipocrita doar pentru a raspunde la fel..asta e acum...o sa te pastreez ca pe amintire frumoasa care s-a sfarsit cu smulgere violenta de pansament. Nu imi trebuie calmante. Sunt mandra, rea, vipera si autodistructiva. Te respect ca poti fi altfel.
Nu baby... nu mai plang. Big girls don't cry:)
duminică, 10 octombrie 2010
Picaturi
Trosneste focul in soba, taraneste. E mult prea devreme pentru iarna si mult prea tarziu pentru vara. Ne perindam intre zi si noapte fara sa observam nicum nici rasaritul nici apusul.
Ce pot sa iti cer?nu ma lasa te rog sa uit. Nu ma lasa fara zambetul mamei mele, fara asteptarile ei. Nu ma lasa fara cer si fara sperantele din albastrul lui, nu ma lasa fara pulberea care am ramas...Nu ma lasa fara amintirea a tot ce a fost. Si nu iti mai cer. Iti impun. Eu chiar am obosit sa raman straina in lumea mea. Am obosit sa imprastii chei cand stii bine...Yala e defecta. Cum sa iti cer tie ceva?cand eu trebuie sa vin cu totul?Cum sa iti cer sa ma repari cand eu nu pot sa mai fiu defecta? Stiu....Cateodata sunt absurda. Dar te-ai prea obisnuit cu stitul meu absurd de a da vieti peste cap. Si intr-un final..Doamne... Dupa ce ti-am cerut atatea...Realizeze ca te-ai plictisit teribil ca mereu sa iti cer aceleasi lucru. Ca te-ai scarbit sa vezi aceasi inconsistenta in ganduri, aceasi nehotarare in fapte.
Dupa ce plec. Inchide usa. dar nu acoperi gaura cheii. Si daca o faci sa stii ca o trec si prin pereti doar ca sa iti zgudui somnul. Ma poti lasa fara multe.Dar pe tine nu te poti lasa fara chinul bantuirii...E o razbunare absurda...pe care eu nu o vreau...Dar vrei nu vrei...in vis sunt a ta ...
Saptamana urbana ma oboseste peste masura. Mai ales cand ruina din interiorul meu isi plimba pasii pe strazi fara viata. E cumplit cum am anticipat totul si cum ma agatam putere de speranta ca inca se mai poate.De fiecare data cand soun ca ma incolseste oboseala si neputinta, ma trezesc in fata unui noi drum deschis. Niciodata nu o sa fac fata drumului in realitate, si de fiecare data plec oricum. De aceea la jumatatea lui, ma trezesc iar singura si cercul acesta nu stiu cand se va inchide.
Spuneam doar ca mereu m-am simtit prea mica pentru mine. Incompleta fara un brat pe care sa pun capul si fara o voce care sa imi spuna povesti. Spuneam doar ca ma scarbesc oamenii care se saruta din convenienta, si superficial isi spun adesea " te iubesc". Cum sa iti explic ca nu e dragoste fara doi? Ca nu pasiunea te tine intr-o relatie ci tandretea?Ca nu exista doi oameni pe care sa ii fi iubit la fel? dar ca am ajuns intr-un final in aceasi stare deplorabila? Ma asteptam in viata asta ca nimic sa nu fie cum imi doream eu, si totusi...din intamplari fericite am intanlit si oameni fericiti. Oameni care mereu m-au foratat sa fiu mai buna decat sunt, mai hotarata decat par, mai rea decat se asteptau.
Am picurat deasupra cerului o multime de lucruri uitate sau nespuse. Nu mai ce imi lua. Nu mai ai ce imi da. E ciudat ca nu mai am astepatri de nici un fel. Nici asteptatrea ta, nu o mai am. Am pierdut praful cuvintelor, am pierdut gandurile din cutia de inghetata, am pierdut un copil ratacit, am pierdut un adult nestatornic si am ramas cu mine si ce sunt azi.
Ce pot sa iti cer?nu ma lasa te rog sa uit. Nu ma lasa fara zambetul mamei mele, fara asteptarile ei. Nu ma lasa fara cer si fara sperantele din albastrul lui, nu ma lasa fara pulberea care am ramas...Nu ma lasa fara amintirea a tot ce a fost. Si nu iti mai cer. Iti impun. Eu chiar am obosit sa raman straina in lumea mea. Am obosit sa imprastii chei cand stii bine...Yala e defecta. Cum sa iti cer tie ceva?cand eu trebuie sa vin cu totul?Cum sa iti cer sa ma repari cand eu nu pot sa mai fiu defecta? Stiu....Cateodata sunt absurda. Dar te-ai prea obisnuit cu stitul meu absurd de a da vieti peste cap. Si intr-un final..Doamne... Dupa ce ti-am cerut atatea...Realizeze ca te-ai plictisit teribil ca mereu sa iti cer aceleasi lucru. Ca te-ai scarbit sa vezi aceasi inconsistenta in ganduri, aceasi nehotarare in fapte.
sâmbătă, 9 octombrie 2010
Strainul...
Si nici gluga aia mare nu te-ar putea pierde in oceanul de chipuri. Nici zambetul intrebator si nici ochii adanci.
Nu inteleg de ce imi e atat de greu sa te pun pe hartie, avand in vedere ca te-ai plimbat agale prin mintea mea de vreo saptamana. Si e ciudat , ca esti doar o zala intr-un lant lung. Eu ma cautam pe mine in el, il cautam pe el in tine si acum te caut pe tine in fiecare om de pe strada.
E o toamna haina, care smulge vise si asteptari, care inspaimanta speranta si spulbera iubiri. O toamna ce va trece lasand cicatrici si pe o banca in parc... un strain. Strainul care fuma linistit o tigara, zambind amar catre doua pustoaice zgribulite, intelegand-o pe bruneta si retraind zbuciumul ei. Participai tacut la o conversatie straina, cu ochii in fumul de tigara care speria spaimele celei mici , care a ramas o vreme pironita in ochii tai. Cea mica. Cea mica eram eu.
Eram prezenta cand ai plecat... Am vazut ca o clipa m-ai intrebat cu ochii incotro sa pleci. Si eu am stiut. Catre viata ta de om mare.
Stiu ca intr-o zi ai sa interesectezi priviri cu mine iar. Viata e o prea mare coincidenta sa nu fie asa. Stiu ca tu nu o sa ma stii. Stiu ca eu o sa te pastrez pe aceasi banca. Cu aceasi tigara si zambet amar. Cu aceasi nehotarare si uimire. Cu acelasi dor de iubire. Cu aceasi plecare scurta insotita de uitare.
Acum ca inchei... Strainule...cand ai sa te intorci?
vineri, 8 octombrie 2010
Abonați-vă la:
Postări (Atom)