Picaturi

 Trosneste focul in soba, taraneste. E mult prea devreme pentru iarna si mult prea tarziu pentru vara. Ne perindam intre zi si noapte fara sa observam nicum nici rasaritul nici  apusul.

Saptamana urbana ma oboseste peste masura. Mai ales cand ruina din interiorul meu isi plimba pasii pe strazi fara viata. E cumplit cum am anticipat totul si cum ma agatam putere de speranta ca inca se mai poate.De fiecare data cand soun ca ma incolseste oboseala si neputinta, ma trezesc in fata unui noi drum deschis. Niciodata nu o sa fac fata drumului in realitate, si de fiecare data plec oricum. De aceea la jumatatea lui, ma trezesc iar singura si cercul acesta nu stiu cand se va inchide.

Spuneam doar ca mereu m-am simtit prea mica pentru mine. Incompleta fara un brat pe care sa pun capul si fara o voce care sa imi spuna povesti.  Spuneam doar ca ma scarbesc oamenii care se saruta din convenienta, si superficial isi spun adesea " te iubesc". Cum sa iti explic ca nu e dragoste fara doi? Ca nu pasiunea te tine intr-o relatie ci tandretea?Ca nu exista doi oameni pe care sa ii fi iubit la fel? dar ca am ajuns intr-un final in aceasi stare deplorabila? Ma asteptam in viata asta ca nimic sa nu fie cum imi doream eu, si totusi...din intamplari fericite am intanlit si oameni fericiti. Oameni care mereu m-au foratat sa fiu mai buna decat sunt, mai hotarata decat par, mai rea decat se asteptau.

Am picurat deasupra cerului o multime de lucruri uitate sau nespuse. Nu mai ce imi lua. Nu mai ai  ce imi da. E ciudat ca nu mai am astepatri de nici un fel. Nici asteptatrea ta, nu o mai am. Am pierdut praful cuvintelor, am pierdut gandurile din cutia de inghetata, am pierdut un copil ratacit, am pierdut un adult nestatornic si am ramas cu mine si ce sunt azi.

Ce pot sa iti cer?nu ma lasa te rog sa uit. Nu ma lasa fara zambetul mamei mele, fara asteptarile ei. Nu ma lasa fara cer si fara sperantele din albastrul lui, nu ma lasa fara pulberea care am ramas...Nu ma lasa fara amintirea a tot ce a fost. Si nu iti mai cer. Iti impun. Eu chiar am obosit sa raman straina in lumea mea. Am obosit sa imprastii chei cand stii bine...Yala e defecta. Cum sa iti cer tie ceva?cand eu trebuie sa vin cu totul?Cum sa iti cer sa ma repari cand eu nu pot sa mai fiu defecta? Stiu....Cateodata sunt absurda. Dar te-ai prea obisnuit cu stitul meu absurd de a da vieti peste cap. Si intr-un final..Doamne... Dupa ce ti-am cerut atatea...Realizeze ca te-ai plictisit teribil ca mereu sa iti cer aceleasi lucru. Ca te-ai scarbit sa vezi aceasi inconsistenta in ganduri, aceasi nehotarare in fapte.

Dupa ce plec. Inchide usa. dar nu acoperi gaura cheii. Si daca o faci sa stii ca o trec si prin pereti doar ca sa iti zgudui somnul. Ma poti lasa fara multe.Dar pe tine nu te poti lasa fara chinul bantuirii...E o razbunare absurda...pe care eu nu o vreau...Dar vrei nu vrei...in vis sunt a ta ...