Si deodata tot ce imi suna in cap era un lung si fara ecou : SUNT SINGURA!
Ma gasise singuratatea ca pe un prieten lasat intr-o cafenea, iar eu pe ea ca pe un bagaj uitat in gara.
Mi-am dat seama. Nu fusesem niciodata altfel decat straina, sihastra. Nu ma luase nimeni. Eram tot orfana.
Si atunci am decis sa plec...sa merg atat de mult, incat sa imi curga sange din talpi. Sa plang atat de mult, incat lacrimile mele sa prinda propriul glas...sa las un drum batut in urma mea... unul lung, ca niciodata sa nu indraznesc sa ma mai intorc,
Caci in sfarsit intelesem. Eram singura.