Rareori am reusit sa scriu exact ceea ce am vrut sa
exprim…Poate am scris o pagina la un loc de chestii destepte… Inca nu m-am
hotarat cat de bine vorbeau despre mine chestiile alea… dar asa m-am obisnuit.
Sa ma intorc la scris ca la un prieten vechi, caruia poti sa ii imprumuti din
cand in cand si haine, si masti si bucati din tine. Si care din cand in cand sa
iti dea o bere. Si sa te convinga ca tu inca te ai pe tine si inca te mai poti
da si altora.
Am avut niste zile
naspa. In care am urat apropierea de oricine, si m-am retras in mine cum
rareori o fac. Si stand singura in mine, am vazut cum ecori se inaltau prin
tavanul crapat al sufletului meu. Si
l-am simtit cum a putrezit, si s-a desprins bucata cu bucata intr-o prabusire
fantastica. Poate am mai simtit asta… dar pana acum cred ca niciodata atat de
organic, atat de viu. Atat de palpabil incat m-am blocat si nu am mai
transformat tristetea in circul pe care il fac de obicei ca sa ma pun pe
picioare. Ci am stat pe margine si am contemplat-o ca o realitatea ca inca mai pot
locui in mine.
Astept sa iau in
chirie. Zilele astea am simtit cum ti-ai luat talpasita fara sa stii… Te-am
vazut cum iti puneai sugestiv banii de paine in buzunar, dar stiu sigur ca dupa ce ai iesit pe usa
din mine nu ai sa te mai intorci. Si stiu sigur ca deja imi era lehamite de
cate ori ti-am incuiat usa
si ti-am lasat geamul deschis. Asa ca acum am un pat gol. Primesc in chirie
orice homeless care sa ma ajute sa renovez…
O sa ma tund… si o sa
imi iau alte haine…si o sa mai stau o vreme in mine…am descoperit ca singura pot fi mai
confortabila decat ma asteptam…
P.s… Ti-am spus ca nu
imi beau cafeaua cu tine mai mult de un an…
*Cel mai mult si cel
mai mult ma scoate din minti sa stau acolo unde nu mi-e locul, si astept trenul
ce tocmai a plecat. Am sa merg pana imi curge sange din picioare, si nu o sa ma
mai intorc niciodata aici.
Căci te iubeam cu ochi pagani
Si plini de suferinti,
Ce mi-i lasara din batrani
Părintii din părinti.
Azi nici macar îmi pare rău
Ca trec cu mult mai rar,
Ca cu tristeta capul tau
Se-ntoarce în zadar,
Căci azi le semeni tuturor
La umbra si la port,
Si te privesc nepasator
C-un rece ochi de mort.
Tu trebuia să te cuprinzi
De acel farmec sfant,
Si noaptea candela s-aprinzi
Iubirii pe pământ.
