Trouble.

Adevarul e ca pana la urma...problemele tale...frustarile tale...sunt doare ale tale...Nu poti sa invinuiesti un om ca nu le poate duce in spate...la are si pe ale lui...care atarna si asa mult prea mult...Azi am realizat ca in fata acestul mare perete care sta sa se darame..eu sunt doar o crapatura...mica...Dar nicioadata... oricat de mult ghips, sau var ai pune...acea crapatura nu se va repara in totalitate...in interior...ramai doar o crapatura intr-o ruina.

Clarrice e genul de fata care isi umple gura spunand ca e o scorpie. Ca poate sa treaca peste orice situatie. Si a repetat asta atat de des incat acest motto chiar a impinso spre reusita.Pretul pe care il plateste... singuratatea, o cam face sa creada ca uneori nu se merita.

Clarrice are genul de probleme stupide, pe care le complica in sinea ei atat de mult, pana cand ajung cu adevarat sa fie complicate. Iubeste oamenii, in general...in majoritatea timpului, caci uneori ajunge sa ii urasca atat de mult incat e dezgustata de pielea ei atat de...umana...

Clarrice e un pic psiholog, un pic baiat, un pic fata...bine...mai mult de un pic fata, un pic de filosoafa...un pic de realista si un pic de visatoare. Si asta o face om. Si o face Clarrice.

Clarrice sunt eu...si tu... fie ca esti fata, fie ca esti baiat. Cu totii avem probleme in care inotam, cu toti iubim si ne uram cateodata pentru lucrul asta marunt. Si traim.Ne agatam de viata noastra problematica, si de cea mai slaba speranta. Ne agatam de oameni, care in final ne dezamagesc. Si tu, si eu, si el , si ea, au dezamagit odata pe cineva.Am mintit sa ne salvam pielea...Pentru ca in final, noi contam cel mai mult, oricat de mult ne-ar place sa credem ca nu e asa. Si pentru noi timpul nu exista. Pentru ca noi..eu...tu...el..ea..suntem eterni inca de cand am vazut lumina pentru prima data...Pentru ca, pentru noi nu exista viata dupa ce noi vom inchide ochii in fata luminii pentru ultima data. Pentru ca daca intradevar exista un Dumnezeu care nu face greseli, noi nu putem fi altfel decat perfecti si eterni.

Fiecare avem o ruina in noi..si fiecare minciuna...fiecare suspin, fiecare dezamagire plecata ramane vesnic o crapatura intr-un perete nesfasit..care saruta cerul cu atata indiferenta incat uneori te cutremuri... Un zid care se ridica mai sus de nemurirea noastra provizorie. De acest zid...acesta daramatura plina de viata...trebuie sa ai grija, paradoxal, ca de un copil muribund.E singura marturie a existentei tale, a faptului ca traiesti inca, a faptului ca inca reusesti,  ca in ciuda a tot ce ti se intampla, esti om. Fiecare isi cauta propriile materiale de constructie, sa poata repara ceva... Dar in final, nu uita . ca printre crapaturi...patrunde lumina.