"Poate ca..." e un prieten vechi care adesea imi tine companie in noptile care sufera de insomnii obraznice. O vreme il credeam mare dusman... Dar
poate ca intrebarile sunt doar un drum catre raspunsuri.
Poate ca, a devenit deci un drum, o cale... si despre
poate ca o sa va vorbesc intr-o alta
poveste la intamplare...
Indoiala...
Stii...De curand am inceput a scrie despre oamenii care sunt tristi si zambesc tot timpul, despre stalpii vietii mele si despre strainii ce dau sfaturi. Stiam, la fel ca si tine ca o sa iti inchin o adevarata scrisoare. Inca una. Una doar pentru tine, dar nu o sa fie ca "Flori de tei", si nici ca in scurtele multumiri din alte scrieri. Stii cum ma ajuti intodeauna?...Stii?.... Ma ajuti cand toata siguranta ta, preface in indoiala toata siguranta mea.
Povestea pe care o scrii zi de zi, este despre prietenie si fidelitate....Uneori sunt paragrafe despre abandonul de sine, alteori despre egoism si trufie. Scrii povestile pe care firea umana le stie de mult, dar pe care numai glasul tau le poate spune si le asterni pe foi ce nu vor fi scrise
poate niciodata. Ai iubit si iubesti, asa cum numai un om realist poate sa o faca, si ai ramas statornica cu toate ca au fost oameni ce au adus si ploaie si vant si soare in viata ta.Te-ai indragostit de dorul pe care ti-l aduce acest tremur al fiintei. Ai scapat de idei preconcepute, dar niciodata de indoilile care te macina cand vorbesti in soapta cu tine.
Spuneam ca, poate ,intrebarea e calea catre raspuns, si primul pas facut catre ea este sa iei aceasta intrebare in serios, si nu doar ca o indoiala existentiala si nici ca un astru la care sa nu ajungi nicioadata.
Probabil si impacarea ta cu sine a dus la negarea unor sentimente, si abia apoi la impacarea sentimentelor si negarea de sine.Tu ai sa ma intelegi Iulia, si poate doar tu. Poate ca doar dorul a fost drumul sinuos spre vindecare, si poate ca doar asteptarea a adus cu ea o parte din rasplata. Bine...Acum ca i-ai multumit pe altii, ca ai reusit sa fii o prietena desavarsita, cand deschizi cu putin egoism si drumul catre tributul pe care ti-l oferi tie si doar tie?...
Nu e nici rusinos, nici nedemn si imoral sa iubesti. Sa iubesti in tacere, insa e o adevarata arta si uneori o incalcare a firii, pe care doar oamenii devotati pot sa o faca. Cand zic sa iubesti in ascuns, cei care citesc trebuie sa inteleaga ca ma refer aici la tot ce inseamna iubire...Iubirea de natura si de viata, iubirea de a fi iubit, iubirea de oameni fie prieteni/prietene ori amanti, iubirea de libertate, iubirea de cuvant si tot ce naste din acest sentiment, uneori supraestimat.Tu sa nu uiti, insa ca nu e gresit sa iubesti indiferent de ce faci in privinta asta.Daca alegi sa pleci, sa o faci fara sa privesti vreodata inapoi, daca alegi sa stai, nu te gandi vreodata la plecare.
Nu uita ca viata in sine este un har sau un blestem, ca poti sa lupti sau sa semnezi pace inca de la inceput, ca intr-un final toate trec si lasa cicatricile de rigoare, si ca nici macar una din clipele pe care le ai acum nu se vor intoarce. Ca prietenii de azi, maine isi vor face bagajul si vor cobori din trenul vietii tale, si daca nu pleaca maine vor pleca cu vara asta.Ca sunt putini care te vor astepta pe peron la finalul drumului , dar cei care parasit locul de langa tine nu au facut-o niciodata prea tarziu sau prea devreme ci doar la timpul potrivit...Ca intr-adevar uneori cuvantul doare mai tare decat orice fapta , dar mai ales ca uneori tacerea raneste inca mai mult. Fapta insa poate sa le indrepte pe amandoua. Te rog sa nu uiti, tocmai pentru ca de la tine am invatat si acest ravas e ca sa vezi ca eu nu am uitat inca nimic, si ca indiferent de ce arat sau nu, indiferent de melancolii, scepticism si mici rautati, eu pastrez in cutia mea de inghetata tot. Si primavara florile de tei, dar si toamna frunzelor de nuc.
Poate ca intr-un final...
focul ramane singura cale de a invinge cenusa...
Cu drag,
Ingerul Imperfect
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu