Scrisoare.

 Iarta-ma... Am vrut sa fie o scrisoare catre mame, dar trebuie sa fie pentru multe persoane dragi...care au asteptat postul asta... 

Bai...a trecut ceva vreme si eu ma tot lupt cu timpul meu ca sa fiu cu voi... Mi-e dor de voi ca de mine in zilele bune...stii L. ma privesc pe mine in ochii tai si imi amintesc cum eram eu cand iubeam...si ma vad sincera si buna si lipsita de toate pietrele astea care ma trag in jos...stii I...Ma privesc in ochii tai si ma vad volubila si dulce si dezinhibata...Ma privesc apoi in oglinda si vad un gol in ochii mei...Ma tot caut in ce am scris si ma sfasie ca nu ma mai gasesc pe nicaieri...

Sunt aceasi pe care o stiati? Asta e tare greu sa raspund. Au trecut peste mine niste dezamagiri, niste oameni care au vrut sa loveasca, pe care nu o sa ii uit niciodata... Pe care sper din tot sufletul sa nu ii uit, dar care sa nu ma goleasca de tot ce inca mai simt...

Si acum scrisoarea...

Draga mama,


 Nu prea stiu cum sa iti vorbesc... Sunt copilul tau... ultimul tau copil...cel pe care il iubesti si care incearca sa iti atinga asteptarile... Nu ti-am spus niciodata dar cel mai tare ma tem sa nu reusesc sa devin ce ai vrut tu pentru mine... Cateodata uit ca esti si tu un om din carne si oase...ca nu esti nemuritoare, si ca bataturile din palme si cearcanele de sub ochi sunt martori a unor lupte lungi, grele care nu se vor sfarsi pana cand ce nu vei inchide ochii pentru vesnicei...
Esti o mama din "garda veche"...una care a sacrificat cam tot ce avea pentru copiii ei dar care a pastrat in ochi acea licarire magica pe care cei tineri nu o au. Esti un om tanar cu ceva mai multi ani, care de multe ori adoarme singura plangand si mama...eu te aud...
Iti bantuie somnul zilele de truda si sudoare...te urmaresc rasetele si tot ce a trecut prin ochii si sufletul tau si cand inchizi ochii...mama , eu stiu ca iar esti in copilaria ta, cand nu te gandeai ca pe brate ai sa porti nepoti..

Mama... poate nu am sa reusesc, dar o lupta trebuie sa port si eu...una in care sa putem vorbi fara retineri, fara timp, fara prejudecti...cand o sa ne privim in ochi sincer si o sa ne spunem tot ce am pus in prapastia dintre noi....Iarta-ma ca iti reprosez tacit ca nu ma cunosti, iarta-ma ca nu te-am invatat cum...

Mama... imi pare rau ca nu mai poti zambi ca inainte, si ca vezi cum clepsidra se intoarce impotriva celei mai frumoase fete din sat.... crede-ma ca asz da orice ca pe patul de spital sa fi fost eu... si crede-ma ca am sa fac cam cat pot sa nu pleci capul cand ti se vorbeste de mine...
Mama... acum... ca a trecut aproape jumatate de veac de straduinta...iti doresc sa imbatrnesti frumos si zambind....