Admit. Sunt paralizata cand mai pleaca cate ceva. Cate un zambet. Cate un om...sau cate o bucata din mine. Nu stiu sa reactionez, mai ales ca stiu ca toate astea pleaca...pleaca...se duc si raman doar ca fantome sinistre in mine. Ma paralizeaza absolut tot ce imi lipseste.
Astept cu rabdare iritanta sa mai vina cate un tren cu cate o vara interesanta. Dar uita, sau fuge catre alta gara. Bagamias... Adica eu nu merit toate lucrurile alea bune care nu au venit niciodata??? Desigur ca le meritam, desigur ca s-au dus dracu' sperantele ca pana la urma o sa curga cu clisee de viata buna. Si acum ce sa fac...?Pai mai sparg o samanta...mai fumez o tigara...Nu poti sa opresti chestiile astea sa te loveasca gradat, asa ca le privesti absent si astepti sa te trezeasca cate o flegma de iubire sau ceva.
Bun. Vreau sa iti fac cafeaua. Si o clatita. si apoi sa taci dracu' si sa ma lasi sa imi fumez tigara in linistea de sine pe care mi-o ofera momentul. Desigur ca nu te poti abtine sa imi strici momentul. Dar, la naiba cu asta. Strica-l...strica-ma si pe mine...repara-ma. Numai te rog...frumos chiar... nu ma plictisi, si nu pleca.
Concluzia?Oamanii nu apuca sa prinda radacini in mine. Eu nu apuc sa ii iubesc si sa prind radacini in ei. Ori ma gonesc ei din mine...ori ii gonesc eu definitiv din ei.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu