Nebunul.

O camera mistuind de oameni aproape adormiti veheaza asupra unuia adormit pe veci. "A murit asa de tanar", ma scapa cate o baba amatoare de spectacol vrand sa stoarca lacrimi mamei obosite deja.  Indiferenti majoritatea la amploarea evenimentului la care iau parte, mai ranjesc, mai glumesc, mai casca. E deja trecut de 2...cui sa ii mai pese de tineretea apusa?
     In atmosfera aproape de promenada, o aparitie surprinzatoare taie murmurul. Nebunul fu intampinat de priviri uimite, amuzate sau taioase. O cotoroanta plictisita parca l-ar fi dat afara, dar temandu-se parca sa tulbure somnul mortului se abtinu. Nebunul, arata exact cum societatea spune ca arata un nebun. Sarac, cu barba si cu figura de prooroc isi facu o cruce mare langa sicriu. Gesturile ii erau urmarite cu o curiozitate de psihiatru de toti participantii la aceasta "adunare selecta". A strans cu atentie frunzele florilor cazute pe langa sicriu si le-a bagat in buzunarul de la piept cu atentie colectand un suvenir funebru.O clipa de meditatie si ruga trimisa la nu stiu ce divinitate.Cu mainile impreunate privi spre cei ce il inconjurau si isi retrase mainile spre ochi intr-un bocet aproape infantil. Crudul moment in care nebunul constientiza realitatea pe care o parasise. Lua o lumnare de pe piedestal...si cu ea in mana leca sa bantuie un alt fel de intuneric. Pleca in cautarea universului propriu pe care cei prezenti in camera mortuara nu il puteau banui. Cu lumina intre palme, pleca in bezna realitatii inspre eterna stare de vis. Cine sa il invinovateasca pe nebun, de fuga neintrerupta spre locul lui mai bun?Cine sa ii inteleaga nevoia de refugiu in fata absurdului realitatii?
  Ce poate fi mai trist ma intreb decat un nebun care plange? Un moment in care constinetizezi nimicul de care ai fugit...E tot acolo... E la fel de rece si ridicol... Niste oameni care casca langa trupul rece al unui spanzurat... Un nebun care se intoarce resemenat la nebunia lui primitoare.