Am obosit. E oficial. Puteti sa va sunati prietenii si rudele...eu...vesnica vesela...am obosit... Am obosit sa privesc lumea prin ochii astia... sa vad aceasi lume prin aceasi ochi cu care am plans si am mintit de atatea ori... Ma dor aceste imagini ce ieri pareau a aduce vremuri mai bune, caci ochii mei au alterat tot ce era bun in ele. Caci ochii mei le-au dat niste dimensiuni ciclopice pe care doar sufletul meu le poate percepe.
Astazi...ochii mei, aceasi ochi de ieri, cu aceasi licarire pagana mi-au adus tristete. O tristete senina si resemnata...o tristete vadita care sapa rani dar care nu se vindeca. Stii...tu poate nu o sa intelegi cititorule, caci tu nu ma cunosti, pentru ca nu poti sa vezi lumea aceasta cu ochii mei. Tu nu ai putea-o imbratisa si accepta. E o lumea frumoasa tocmai prin macabrul ei... O lume cu strazi desenate stramb si cu apusuri absolute. E o lume veriticala in hidosenia ei. E singura lume care m-ar fi adoptat. Care ar fi fost prietenoasa cu privirea mea straina.
Si in tot haosul asta...ochii mei au fost sarutati de buze mincinoase...si au varsat lacrimi necurate pentru oameni orbi... Si in tot spitalul asta de nebuni iti jur ca am momente in care as vrea sa am puterea sa ii scot...dar nu pot sa rup din suflet...sunt ochii cu care plang, si mint...ochii care vorbesc pentru mine...ochii cu care vad lumea asta hada...ochii care au fost sarutati curat de atatea buze murdare... Nu cititorule...nu ma repet...dar ca tu sa intelegi ce scriu...si de ce scriu asa... trebuie sa ai o buba ca a mea... sa te doara in acelasi loc...sa iti trebuiasca acelasi leac... sa simti scrisul si metaforele astea asa cum le simt eu...si e greu citirorule... caci de azi dimineata nu ma mai impinge nimic. si de azi dimineata e de prea mult timp.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu