Alei pentru mainile tale....

Ma hotarasem sa imi inchid viata ca pe un drum stricat si intrat in reparatii...Dar nu poti sti niciodata cand de nicaieri se rupe din cerul albastru o bucata de soare.Soare albastru?Nu. Doar soare. E greu sa fii aceasi veche eu cand m-am ingropat in gropile din viata mea de atatea ori.

 Mi-am facut din viata un drum. Mi-am facut din viata o alee pentru mainile tale. Si le-am pedepsit sa traseze si deseneze harti catre alta lume. Mi le desenezi adesea in somn...Mi le desenezi si le uiti neterminate. Ai facut intre omoplati banca pentru buzele obosite de adesele crispari si de datile in care s-au frant. E inceputul unei alei fine. E  singurul loc din mine care a ramas intreg. Si fin. Si mereu deschis. Indiferent de starea inimii mele, mult prea tradatoare pentru a fi luata in seama, spatele meu a fost mereu o cale catre iubire.

Cand ai invatat sa pictezi si zambete pe cerul meu imi parea incredibil. Cand ai pus ceva viata in moartea mea vie,  cand stiam ca vei veni...te-am asteptat. Te astept inca in fiecare seara dupa ce te aud vorbind incet...te astept ca pe un dar de Craciun. Zau ca ploaia nu poate sa ma trimita inca mai departe..Am ajuns probabil intr-un loc unde ar trebui sa stau. Sa astept sa...fie mai bine.

Poate oricand sa fie mai rau, poate oricand sa se intoarca totul in bine sau sa nu mai fie nimic. Poate ca trebui sa raman eu asa cum sunt. Poate ca toate drumurile pe care le-am inceput ar trebui sa le continui acum. Pe toate. Poate ca radacini o sa prinzi tu in trupul meu si poate ca intr-o zi o sa renunt la poate.

Stii ca am lasat o multime de ganduri in cutia mea de inghetata, si am imprastiat praf de cuvinte intr-o gara pustie. Dar sufletul meu gol...il vei umple tu....